Am primit o veste tristă în urmă cu câteva zile. Hunedoreanul Costache Aoanei Rahovean (foto) a decedat, după o grea suferință. Patriot până la moarte, Aoanei Rahovean a locuit în Deva, dar și în Italia unde a lucrat mai mulți ani după ieșirea la pensie. A fost un membru activ și în rândul comunității de români din zona Rimini, s-a implicat cu succes inclusiv în înființarea unei biserici ortodoxe în Rimini (Biserica Ortodoxă Română Rimini „Sf. Ghelasie de la Râmeț”) de care beneficiază în prezent o mare comunitate de români stabilită în acea parte a Italiei.
S-a judecat cu autoritățile
Costache Aoanei Rahovean a câştigat în urmă cu câțiva ani procesul intentat Primăriei Deva şi Ministerului Culturii, pentru amplasarea monumentului dedicat principelui maghiar Barcsay Acaţiu în faţa Prefecturii Hunedoara.
Aşa cum ne-a precizat telefonic Costache Aoanei Rahoveanu, care ne-a sunat din Italia, el s-a judecat cu instituţiile amintite timp de doi ani. După ce acţiunea i-a fost respinsă iniţial de Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia i-a admis recursul şi a soluţionat cererea în favoarea sa.
„Curtea de Apel Alba Iulia, prin hotărârea judecătorească irevocabilă, a obligat pârâţii, Primăria Deva în acest caz, să desfiinţeze şi să retransloce din Deva, ex-monumentul funerar modificat în obelisc, dedicat lui Barcsay Acaţiu şi amplasat prin falsuri, abuzuri şi ilegalităţi la data de 12 noiembrie 2014 pe strada 1 Decembrie, lângă Prefectură. Eu am cerut instanţei, şi o susţin în continuare, ca inscripţia în care se spune că Barcsay Acaţiu a fost proprietarul Cetăţii Deva trebuie să dispară de pe acest monument”, a declarat atunci, Costache Aoanei Rahovean pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Un prieten al redacției cotidianului nostru, Costache Aoanei Rahoveanu s-a dus în Cer să le spună îngerilor ce a reușit să facă, aici, pe pământ.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…