Patru milioane de lei pagube, în urma aprinderii de metan
Dana Istudor
Aprinderea de metan care s-a produs vineri, în jurul orei 15:10, în abatajul complex mecanizat, panoul 1, stratul 3, bloc IV de la Exploatarea Minieră Lupeni a provocat o pagubă celei mai mari mine din Valea Jiului, de circa patru milioane de lei.
Evacuare rapidă, fără incidente
Echipele de salvatori minieri din cadrul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani lucrează încă de vineri noaptea la închiderea perimetrului din subteranul minei Lupeni, unde a avut loc o aprindere de metan, eveniment catalogat de către specialişti extrem de periculos. În abatajul unde s-a văzut focul, munceau 13 mineri, care au fost evacuaţi de urgenţă şi nici unul dintre ei nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. „A fost pus imediat în aplicare programul de intervenţie în caz de avarie, o echipă de salvatori minieri de la E.M. Lupeni demarând operaţiunile specifice, de executare construcţii de izolare a abatajului şi ulterior, de inertizare cu azot a atmosferei din zona închisă”, au declarat reprezentanţii Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani.
Au finalizat izolarea zonei afectate
Salvatorii au reuşit sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 1 să finalizeze închiderea zonei afectate, prin executarea de construcţii de izolare, după care au fost demarate procedurile specifice de lichidare a avariei, iar astăzi, digurile construite pentru a ţine focul şi metanul sub control vor fi din nou inspectate. „Astăzi, 15.06, începând cu ora 06.00, echipe de specialişti din cadrul unităţii şi ai CNH-SA vor efectua controlul construcţiilor de izolare (după 48 de ore de la executarea acestora) şi se va face măsurarea concentraţiei de gaze din zona închisă. După interpretarea tuturor constatărilor, se va dispune programul de lucru corespunzător”, au declarat surse de la nivelul conducerii Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani. Minerii aflaţi în abatajul în care a avut loc aprinderea de metan au povestit că au văzut o flacără albă-albăstruie de intensitate mică şi imediat s-au retras din zonă. „Este un abataj unde se extrăgeau 1.200 tone de huilă zilnic. În 10 zile sperăm să dăm liber locului de muncă respectiv. Monitorizăm zona permanent, prin trei capete de detecţie, şi nu se observă nici o creştere a concentraţiei de gaze”, a declarat Nicolae Drăgoi, directorul general al CNH.
Accesul jurnaliştilor, interzis
Imediat după producerea evenimentului în subteranul minei Lupeni, conducerea unităţii a dat ordin ca din interior să nu răsufle nici o informaţie şi a interzis accesul ziariştilor, chiar şi în curtea unităţii miniere, motivând prin paznicii unităţii, că un reprezentant al minei va veni să facă declaraţii despre avarie şi starea angajaţilor. Nici măcar minerii din alte schimburi nu ştiau prea multe despre incidentul care afectează grav unitatea minieră, producând pagube foarte mari. Din cauza aprinderii de metan care s-a produs vineri, la schimbul II, în jurul orei 15:10 la abatajul complex mecanizat, panoul 1, stratul 3, bloc IV al EM Lupeni, Compania Naţională a Huilei a estimat o pagubă de 4 milioane de lei. Pentru redresarea cât mai rapidă a situaţiei, conducerea E.M. Lupeni, împreună cu organizaţiile sindicale au încheiat un protocol în vederea asigurării unei activităţi în flux continuu la nivelul unităţii.