Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a solicitat direcţiilor de sănătate publică judeţene să găsească variante de reducere a personalului.
Astfel, în cazul Direcţiei e Sănătate Publică Hunedoara, numărul posturilor ocupate se va reduce cu patru. Potrivit Ceciliei Birău, director adjunct al DSP Hunedoara, în prezent, aici sunt 106 posturi. „Vom reduce patru posturi, astfel încât să nu se pericliteze activitatea instituţiei. Este vorba despre cei pensionabili, care mai au puţin până la pensie şi care vor pleca. De la Inspecţia Sanitară vom desfiinţa două posturi care sunt vacante”, a declarat dr. Cecilia Birău. (S.Popa)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Parca e libera si functia de director general??? Se putea reduce si ala, avind in vedere ca ultimul director a fost doar "FOTOGRAF"..!!??
Si nici nu a mai gasit "oracolul de la Soimus" vreun alt "pictat pe icoane" ???
:)
@Tavi: Aaa, „fotograful” lu' taticu' Demeter, vulpea bătrână și prost crescută?! Îl știu pe putoare! Da' ce prețuri cere pentru niște rahaturi de poze! O fi prea mic salariul de la DSP, oare? :)