Patrulă de jandarmi călare la Sarmizegetusa Regia
Sorin Blada, Agerpres
Turiştii care vor vizita cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei vor avea ocazia să se întâlnească, în premieră, şi cu o patrulă călare a Jandarmeriei Montane, caii de serviciu Bia şi Lucila începându-şi misiunea de câteva zile, alături de conductorii lor
„Noii camarazi ai jandarmilor hunedoreni de la Postul de Jandarmi Montan Costeşti pot fi întâlniţi şi admiraţi în misiunile zilnice, pe cărările fostei capitale a statului dac. Prezenţa acestora în zona cetăţilor dacice aduce un plus de eficienţă misiunilor încredinţate, având posibilitatea de a interveni şi în zone unde accesul este greoi sau nu se poate realiza cu alte mijloace de transport”, a declarat Simona Fodoca purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Pentru a putea lua parte la misiunile din zona cetăţilor dacice, caii de serviciu au urmat un stagiu de pregătire la o unitate cu tradiţie a Jandarmeriei Călare. Conductorii animalelor au fost selectaţi dintre acei jandarmi care au cai şi acasă.