PDL porneşte ofensiva împotriva guvernãrii USL

Volodia Macovei

Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al PDL, şi-a început turneul pe la organizaţiile judeţene din ţară cu Hunedoara, într-un efort de a pune pe roate partidul. Este un prim semn că PDL îşi aminteşte că este principalul partid din opoziţie. Astfel, vineri, Predoiu, însoţit de secretarul executiv al partidului, Traian Igaş, s-a aflat în judeţul nostru, unde au participat la o întâlnire cu lideri locali ai PDL şi la una cu oamenii de afaceri din Călan şi Hunedoara.
PDL face guvern alternativ
Turneul lui Cătălin Predoiu vizează activarea organizaţiilor judeţene ale PDL, mesajul transmis fiind acela că partidul trebuie să demonstreze cât mai rapid faptul că îşi doreşte revitalizarea şi că merge bine, că se preocupă de construirea unui guvern alternativ, capabil să preia guvernarea din mâinile USL. „Unul dintre obiectivele mele este formarea unui guvern-alternativă al PDL şi mi-aş dori foarte mult ca în acest efort să fie cuprinşi cât mai mulţi oameni din cadrul partidului, care au o carieră profesională în spate şi vizează o carieră politică în perspectivă. Este important să facem acest efort împreună cu structurile teritoriale, pentru că PDL trebuie să pregătească în mod coerent o alternativă la guvernare, având în vedere modul dezastruos în care guvernul USL administrează treburile publice ale ţării. Nu cred că se poate contura, după un an şi jumătate de eşecuri pe toate planurile ale guvernului, o schimbare de curs în administrarea ţării, în guvernare. Cu alte cuvinte, aşa cum au început prost anul trecut, au continuat prost anul acesta, vor termina prost şi vor ieşi de la guvernare”, a declarat Cătălin Predoiu.
Ajutor pentru Hunedoara
Secretarul executiv al PDL, Traian Igaş, consideră că e meritoriu faptul că Predoiu şi-a început turneul cu judeţul Hunedoara, asta demonstrând importanţa organizaţiei de aici pentru partid. De asemenea, el a declarat că, pe plan regional, lucrurile tind să o ia razna după ultimele decizii ale guvernului. „Vedem o Românie creionată după baronii locali şi nu o Românie care să se contureze într-o organizare eficientă, constatăm că foarte multe instituţii se desfiinţează pe plan local sau regional şi le regăsim la nivel central. Un exemplu este reorganizarea direcţiilor fiscale. Noi, ca şi regiune, pierdem 200 de posturi, dar la nivel central ANAF-ul câştigă aproape 400 de posturi. Asta ne arată încă o dată că intenţia acestui guvern nu este pentru descentralizare, ci pentru o centralizare excesivă”, a declarat Traian Igaş.
El se declară susţinător al organizaţiei hunedorene a PDL, pe care o va sprijini, mai ales ducând mesajele locale către Parlament: „Mi-am arătat disponibilitatea faţă de biroul politic al organizaţiei de aici, din Hunedoara, în ceea ce priveşte preluarea unor probleme legate de Parlament, în condiţiile în care PDL nu are senator în acest judeţ. Am toată deschiderea pentru o bună colaborare, pentru că problemele sunt numeroase”.
Mircia Muntean, simpatizant PDL
La întâlnirea cu Predoiu a fost prezent şi deputatul Mircia Muntean, fost membru PDL, cel care şi-a pierdut acest statut după ce a fost condamnat la patru ani cu suspendare pentru mai vechea afacere cu terenuri, de pe când era primar al Devei. El spune că a rămas simpatizant al partidului. „Nu pot să comentez tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă vizavi de domnia sa. Mă bucură faptul că a rămas sufleteşte alături de noi”, a declarat Traian Igaş. Cătălin Predoiu spune şi el că felul în care PDL tratează aceste situaţii ar trebui să fie exemplu pentru USL. „PDL este singurul partid care a făcut aceste delimitări clare, fără să plângă pe treptele parchetelor, să se lege cu lanţuri de judecătorii. Poate şi alte partide ar trebui să ia exemplu de la PDL, poate că şi prim-ministrul ar trebui să ia exemplul de la PDL şi nu să aştepte, să facă de ruşine o ţară în exterior ţinând în guvern un om cu probleme mari şi iminente”, a spus prim-vicepreşedintele PDL.
Simplificarea legislaţiei pentru afaceri
O ultimă etapă a vizitei lui Cătălin Predoiu a cuprins o întâlnire cu oameni de afaceri de la Călan şi Hunedoara. El a spus participanţilor că doreşte să propună o simplificare a legislaţiei. „Pe capul omului de afaceri s-au pus noi taxe, noi reglementări şi incoerenţă administrativă. În aceste condiţii, este foarte greu să faci afaceri în România, să creezi locuri de muncă. (…) Am propus şi voi continua să dezvolt un proiect de dereglementare a activităţii economice, adică de simplificare a legislaţiei şi cred că, prin simplificarea legislaţiei, conjugată cu reducerea taxării, în special a taxării muncii, putem să recreăm condiţii pentru mediul de afaceri mic şi mijlociu din România”, a mai spus Cătălin Predoiu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ofensiva???, cum dracu cu blatistul asta de Gligor la conducere.Asta pentru o lucrare, mai la spital, la scoli termopane, o vinde si pe buna-sa.Si apoi ofensiva cu cine?.Lui i-a spus cineva ca e singur in acest partid in Hunedoara.Scuze, dar credeam ca Predoiu se pricepe la oameni.Cu acest Aristotel de Ruda, acest Gligor, eternul candidat si perdantul de servici, PDL are toate sansele sa se dizolve, sau sa supravetuiasca, cu Gligor, nevasta sa, si vre-o doi vecini pensionari.
    Buna strategie, intradevar USL-ul e in mare pericol.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…

3 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…

3 ore ago

Bulina neagră

Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…

3 ore ago

„Cel de-al Treilea Război Mondial nu mai este o posibilitate îndepărtată, a început deja“, susțin unii experți

Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…

3 ore ago

Minori acuzați de tâlhării, prinși după o razie a polițiștilor

Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efec­tuat o razie pentru asigurarea unui climat de…

3 ore ago

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

3 ore ago