Finala mică din cadrul Campionatului 2022-2023 la futsal a adus față în față formațiile CFR Timișoara și Autobergamo Deva. La început de sezon, echipa din reședința de județ promitea cel puțin o clasare pe podiumul de premiere. Să nu fim înțeleși greșit. Cu sprijinul pe care clubul l-a primit de la Primăria municipiului Deva și de la Consiliul local, sub sloganul „Totul pentru Deva”, finalul de sezon a fost unul care nu a mai fost pentru Deva.
Au renunțat la al doilea meci
Conform regulamentului competiției, finala mică, pentru locurile trei-patru, se joacă în varianta 2 din 3 partide, adică, cine câștigă două dintre jocurile disputate este ocupanta locului trei. La Timișoara, în prima întâlnire (și singura), echipa deveană a fost întrecută la limită, scor, 3-2. Cele două formații au decis să joace finala mică într-o singură manșă, deși ar fi trebuit să avem o dispută tur-retur. Care or fi fost motivele pentru care cei de la Autobergamo au renunțat la o bună posibilitate de a arăta că sunt luptători pentru Deva? Nu i-am văzut la joc pe brazilienii care se tot învârt printre jucătorii aduși și pe banii devenilor. În schimb, au intrat pe teren o parte dintre juniorii U19, care au alte obiective și nu au avut interes pentru acest meci. Unde sunt, așadar, jucătorii care erau înregimentați la Autobergamo până la finala mică ? Au fost dați afară, au renunțat,
s-au retras sau… unde au dispărut?. Sperăm să ne răspundă oficialii, adică responsabilii de banii dați acestei formații din bugetul devenilor. Devenii merită un răspuns și, mai ales, niște demisii.
Cartonaș roșu
În partida de la Timișoara , Boldor a deschis scorul în minutul 2, iar portarul Roberto Voin a făcut minuni în poarta celor de la Autobergamo, formație care s-a organizat mult mai bine în repriza secundă, iar gazdele nu au reușit prea multe faze spectaculoase. Nervos, ca de fiecare dată, antrenorul jucător al devenilor, Florin Matei, a văzut al doilea galben și, indirect, pe cel roșu, permițând astfel formației CFR să egaleze prin columbianul Angulo, în minutul 34. Au urmat alte două goluri, în următoarele două minute: deveanul Cojocaru a readus din nou pe Autobergamo în avantaj (1-2, min. 35), dar căpitanul timișorenilor, Ilaș, a egalat imediat pentru 2-2. Golul victoriei a fost marcat de Felipe Angulo, cu un minut înainte de finalului partidei, șut sub transversală, de la 9 metri, 3-2. Pe final de partidă, Autobergamo a jucat în formula cinci fără portar, dar fără ca tabela să sufere altă schimbare de scor. Menționăm că Autobergamo Deva a pierdut un joc pe care
l-a controlat 33 de minute din cele 40 regulamentare. Tocmai de aceea, ne întrebăm, de ce nu au mai dorit devenii să se joace și manșa de la Deva? De ce s-au certat jucătorii la finalul meciului? Și, de ce reprezentanții echipei noastre nu fac declarații? Totul, pe banii noștri.
Notă: Nu înjurați semnatarul acestui material. E și el un localnic care se întreabă ce înțelegere o fi fost la Timișoara? Cine cu cine s-a înțeles și dacă a fost un mandat pentru această înțelegere? Iar despre banii devenilor investiți în echipă.. nu e cazul să vorbim acum…
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…