Categories: Sport

Pe cât de puternici, pe atât de vulnerabili

Ciprian Marinuţ

 Tripla campioană FC Deva a tremurat pentru victorie până în ultima secundă, în partida cu dubla laureată ACS Odorheiu, deşi a avut meciul în mână şi a condus cu 3-0, până înainte cu cinci minute de final. Devenii şi-au făcut singuri meciul greu, din cauza eliminărilor suferite de portarul Fabio Rafael şi de Gabi Dobre şi au arătat că au suficiente slăbiciuni înaintea celor trei meciuri din UEFA futsal, pe care le vor disputa săptămâna aceasta, la Deva.
Duelul dintre singurele campioane din futsalul românesc, care au supravieţuit vremurilor, FC Deva şi ACS Odorheiu, a dezamăgit în primele 33 de minute, din punctul de vedere al spectacolului, însă şi-a onorat blazonul pe final, graţie infuziei de adrenalină.

CIP, în rol de Goliat
Marea rivală a FC CIP este serios afectată de criza financiară şi i-a pierdut pe cei cinci internaţionali maghiari din lot, iar devenii au avut în faţă un adversar lipsit de forţa de altădată. Drept urmare, FC Deva a fost un fel de Goliat, în primele 33 de minute, şi a controlat autoritar meciul. Trupa româno–spaniolo–braziliană a FC Deva a condus cu 3-0 la pauză, în contextul în care putea să mai marcheze cel puţin alte trei-patru goluri. Şotârcă (3) a deschis scorul, după o lovitură liberă, executată cu o schemă des exersată la antrenament. Szabo (7) a ilustrat perfect slăbiciunile trupei din Odorhei şi a marcat în propria poartă din centrarea lui Lupu. În fine, Molomfălean (20) a punctat cu o scăriţă elegantă, la capătul unui contraatac, pornit de la un corner al adversarilor.

Trei eliminări, patru goluri
Plictiseala unui joc controlat prea autoritar de deveni s-a spulberat în minutul 33, când portarul brazilian al devenilor, Fabio Rafael, a încasat al doilea galben, pentru un fault în afara careului, şi a fost eliminat. Inferioritatea numerică a FC CIP a animat jocul şi a dus la o egalare incredibil de anticipat. Cu un om în plus, Odorheiu n-a reuşit mare lucru, dar a marcat primul gol, după ce CIP a ajuns în situaţie de dublă inferioritate, în urma eliminării lui Dobre (min. 35), pentru lovirea adversarului cu cotul. La 3-1, Odorheiu a prins curaj, deşi golul i-a anulat superioritatea numerică, iar Laszlo Szocs a marcat punctul de 3-2, care a tensionat meciul. Renăscută graţie erorilor devenilor, ACS Odorheiu a forţat egalarea, jucând în sistem 5-0, şi a reuşit să scrie 3-3 pe tabelă, în minutul 39. Atunci, acelaşi Laszlo Szocs, care era în rol de portar înaintaş, a înscris cu un „şpiţ surpriză” de la 10-11 metri, în dreapta portarului Iancu. După golul egalizator, portarul de la Odorheiu, Peter, a intrat în teren, să se bucure alături de coechipieri şi a încasat al doilea galben, fiind eliminat. Roata s-a întors, iar FC CIP a avut superioritate numerică în ultimul minut şi a asediat careul advers. Golul izbăvitor l-a reuşit brazilianul Philipe Prado, care a înscris cu latul, după ce anterior, şutul lui Gherman ţintise bara.

FC Deva – ACS Odorheiu Secuiesc 4-3 (3-0)
Au marcat: Şotârcă (3), Szabo (7 – autogol), Molomfălean (20), Philipe Prado (40) / Szombat (35), Laszlo Szocs (35 şi 39).
FC Deva: Fabio Rafael – Gherman, Molomfălean, Al-Ioani, Şotârcă – Iancu (gk), Philipe Prado, Kaue, Jordy Illa, Lupu (cpt), Dobre, Macingo. Antrenor – Sito Riviera.
ACS Odorheiu: Peter – Szombat, Kovacs, Nania, Bugală, Nicuşan (cpt), Laszlo Szocs, Lorand Szocs, Birtalan, Scurtu, Szabo. Antrenor: Janos Botorok.
Arbitrii: Mugurel Vădan (Bucureşti), Bogdan Sorescu (Piteşti), Emanoil Ciuruş (Bucureşti).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

6 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

7 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago