Categories: Comunitate

Pe final de an, cu veşti bune de la Zam

Magdalena Şerban

Proiectul european destinat modernizării drumurilor agricole din comuna Zam îşi va relua cursul normal de implementare, fiind respinsă cererea de contestaţie a licitaţiei de atribuire.
„Cu puţin noroc, în 2015, proiectul a fost reselectat pentru finanţare (un milion de euro) pe fosta Măsură europeană 125A, reuşind într-un timp scurt să parafăm contractul. Astfel, la începutul acestui an, am început demersurile în vederea contractării executantului lucrărilor. S-a organizat licitaţie, iar în urma finalizării acesteia, ne-am trezit cu o reclamaţie prin care se contesta rezultatul, adică firma câştigătoare. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) a respins-o, aşa că s-a recurs la o nouă contestaţie, de data aceasta fiind adresată Curţii de Apel Alba Iulia şi judecându-se în 17 iulie 2016. Şi aici s-a dat respingere, dar din cauză că nu am primit nota de motivare şi decizia finală în timp util (ci doar în această lună), s-a întârziat startul lucrărilor. În plus, din pricină că ne aflăm în plină iarnă, nu le putem începe nici măcar acum. Prin urmare, cel mai probabil, le vom demara în primăvara ce urmează. Programul vizează satul centru şi satele Sălciva şi Pojoga”, a precizat Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam.
Pe de altă parte, mai trebuie spus că s-au continuat lucrările din bani guvernamentali, obţinuţi pe Ordonanţa nr. 28, pentru modernizarea drumului comunal DC163 (Zam-Almaş-Sălişte), finalizându-se asfaltarea acestuia şi urmând să fie executate şi zidurile de sprijin, capetele de pod şi rigolele.
„Sunt mulţi localnici care fac naveta cu maşina, iar localităţile au scăpat, în sfârşit, de praf, majoritatea caselor aflându-se în imediata apropiere a drumului. Mai e vorba şi de uzura maşinilor. Una e să circuli pe asfalt şi alta e să o faci pe un drum pietruit şi plin de gropi. Am scăpat de toate acestea”, a adăugat primarul Nistor. O altă veste bună este şi faptul că s-a început şi se va continua distribuirea lemnelor de foc către populaţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago