„Pe Florin Maxim l-aș vedea la o echipă mare”. Regretatul Jackie Ionescu a vorbit despre Corvinul Hunedoara în ultimul său interviu. Ce spunea despre meciul cu Real Madrid și oferta din Italia

Ion V. Ionescu s-a stins pe pe 31 iunie 2024. Pe 1 ale aceleiași luni, „Jackie” îi acorda un interviu lui Cristian Munteanu, senior writer iAMsport.ro. În acest dialog, <<Profesorul>> se arăta încântat de jocul celor de la Corvinul Hunedoara. De asemenea, domnul Ionescu s-a referit și la partida de pomină dintre Poli Timișioara și Real Madrid, precum și la posibilitatea de a fi antrenat în străinătate.

Nescrise
Uneori lăsăm, în locuri neașteptate, bucăți din noi. Dureri prinse între pereții unei camere, ca într-un insectar, pe care n-o mai vedem niciodată. Îndră­gos­tiri la coada lui Antico Forno Giglio din Florența. Vieți, cărora le dăruiește oxigen gura unui „plăpumar”.
Așa și cu interviurile. Rămân, câteo­dată, lucruri spuse, dar nescrise. După victoria elocventă a Corvinului asupra celor de la Paksi, scor 4-0, din prima manșă a turului întâi al Europa League, mi-am amintit că Jackie Ionescu mi-a spus ceva despre hunedoreni. Și am reascultat cele peste 40 de minute de dialog. E o formă de reverență față de un om luminos. Care a fost unic într-un peisaj, să recunoaștem, mai degrabă gri al fotbalului românesc.

Jackie Ionescu: „Pe Maxim l-aș vedea la o echipă mare”
În ultimul său interviu acordat presei, pentru iAMsport.ro, <<Profesorul>> a demonstrat, pentru cine mai era ne­voie, că a fost un om de un fler fan­tas­tic. Și de o pricepere pe măsură. Dialog din 1 iunie 2024.

Mi-ați povestit de Viorel Mateianu și de Baia Mare. Dar de Corvinul ce ziceți?
Corvinul este o echipă peste nivelul fotbalului românesc. A făcut un salt în timp. Acesta este adevăratul nivel al fot­balului românesc, trebuie măsurat cu Corvinul, nu cu ce joacă alte echipe.
Ieșiți din circuitul de performanță atâția ani, s-au dezvoltat liber, fără presiune. Sub justa gândire a auto­ri­tăților locale și a antrenorului, Florin Maxim. Și, inevitabil, a jucătorilor. Echipa joacă mult peste locul în care se află, sunt idei acolo care se practică la nivel mondial. Mă refer ca și joc, nu neapărat ca valoare competițională.

Înțeleg că îl apreciați pe Florin Maxim.
Da, cum să nu. E un antrenor care tre­buie valorificat. E peste aproape toți tehnicienii din România. Cel puțin așa cum se prezintă la Corvinul. L-aș vedea la o echipă mare. Dar, dacă stau să mă gândesc, nu prea mai avem echipe mari.
S-au dezvoltat organic, asta e cel mai important. Repet, sub imensa com­petență a lui Florin Maxim.

Or să sară fanii cu nume de echipe.
Păi hai să vedem. La FCSB îl subjugă Becali. Poate la Craiova, dar ei, orgoliul lor… La Rapid a venit Lennon. Nu știu dacă la altă echipă, în afară de Corvinul, ar putea fi acceptat men­­tal, cultural.

Ați trăit multe în fotbal, unele poleite cu fericire, altele ca necazurile văr­sate. Regretați ceva?
Regret… nu. Eu mi-am făcut planul de viață pe care l-am avut în facultate. Mi-am propus să ajung antrenor și profesor. L-am de­pășit. Am ajuns tehnician în topul celor din Divizia A, am scris cărți, am făcut multe. Mi-am depășit condiția pentru că am fost pregătit intelectual, mental, cultural.
Fără un bagaj cultural solid, nu poți reuși la echipele mari. Trebuie să faci 1.000 de lucruri pentru a-i transforma pe fotbaliști în ceea ce îți dorești tu. E necesar să-i faci să înțeleagă jocul tău. Ai văzut Mourinho ce deștept e? Ancelotti? Guardiola este un intelec­tual. Nu știu câtă școală au, dar sunt deștepți.

Jackie Ionescu: „Ne-a felicitat

Ramon Mendoza, președintele Realului”
V-am pus întrebarea și pentru că mă gândeam că ați vrut să antrenați și în străinătate.
Am avut ofertă. Cea mai atrăgătoare a fost de la o echipă de mijlocului clasamentului din Italia, îmi scapă numele ei. Era după egalul cu Real Madrid (n.r. 1-1 la Timișoara, anul 1992, în Cupa UEFA).
Și la saudiți puteam merge, dar era departe. În Cipru eram pe picior de ple­care. Actele erau făcute, dar în ultima clipă am refuzat. Mi-am dat seama că nu pot să-mi încalc un principiu. Sin­gurul loc unde te poți afirma plenar și te poți considera împlinit dacă reușești e țara ta.

Insist, trebuie. Și, totuși, Italia nu v-a tentat?
Pe vremea aceea era un impresar mare, Zacchini. El aranja, în Italia, turnee de pregătire echipelor din România. Cred că am fost, prin el, de vreo șase ori acolo. Lua bani și de la noi, și de la ei. Descurcăreț.
În anul ăla am juca cu Inter, cu Bologna, Fiorentina. Echipe mari, pentru că încasa mai bine de la ele. Iar noi ne mobilizam, ca să nu ne facem de râs, și jucam la nivelul lor. Să fi fost prin 1993, pentru că Lucescu era la Brescia. Dar nu s-a concretizat propunerea, asta e.

Apropo de egalul cu Real Madrid din 1992. Spaniolii, de la care plecase Hagi, au venit la Timișoara cu o echipă care-i avea în componență pe Luis Enrique, Sanchis, Zamorano, Alfonso, Michel.
Echipă de top, cu jucători extra­or­dinari. M-am dus să-i văd la un meci din campionat. Am fost primit bine la Madrid. Ghid mi-a fost fostul mare ju­cător Zoco. Prin oraș, prin club, im­pre­sionant. Mai ales că eu nu cunoșteam acest gen de protocol. M-au lăsat să mă informez.
La Madrid se știa deja că suntem o echipă modestă. Așa și era. Avem și jucători promovați din campionatul jude­țean. Numai că urmărindu-i, am cam înțeles cum joacă. Așa că ne-am pregătit foarte bine tactic la Timișoara.
Apoi, în meci, i-am surprins cu dă­ruire, cu devotament. Ne-au ajutat mult și spectatorii, cred că au fost peste 30.000 de oameni. La banchetul de după, acolo unde am vorbit cu pre­șe­dintele lor, Mendoza, am fost felicitați.

Le era teamă lui Cuc, Uleșan, Stoicov, Crăciun, China, de adversarii lor?
Nu, eu nu am simțit asta. I-am moti­vat bine. I-am făcut să se simtă egalii lor. I-am săltat cât am putut. Dacă nu intri sigur pe calitățile tale în astfel de partide… ești pierdut. Și chiar am jucat bine, cu dezinvoltură. În retur am pierdut însă, 4-0. La Madrid a jucat și Butragueno. Era diferență mare, totuși.