Ciprian Marinuţ
Echipa antrenată de Daniel Timofte a bifat un nou succes în campionat şi a ajuns lideră a clasamentului, deşi trupa de la Dunăre o eliminase din Cupa României, chiar la Petroşani, şi şi-a trecut în cont două bare.
Unii cu barele, alţii cu golurile
Încurajaţi de succesul din Cupa României, oaspeţii îşi făcuseră planuri pentru un nou rezultat bun la Petroşani, cu care să mai dreagă busuiocul, după startul slab de campionat şi au început în forţă. FC Drobeta putea deschide scorul prin Iulian Gheorghe (12) la o nesincronizare a defensivei gazdelor, însă mingea a ţintit bara. Jiul a replicat cu promptitudine şi după câteva ocazii nu foarte clare, Pintilii (25) a reuşit deschiderea scorului, cu o lovitură de cap perfect plasată.
FC Drobeta a căutat egalarea şi după pauză, însă Eduard Stoica a fost oprit încă o dată, de bară.
Antrenorul Daniel Timofte a simţit pericolul şi l-a trimis în teren pe Ionuţ Luţu, care a adus consistenţă şi imaginaţie în jocul minerilor. Firesc, a picat şi golul doi, în minutul 86, la o pătrundere a lui Mihăiţă Gheorghe pe partea stângă, după o cursă a lui Mircea Ilie. Jiul a bifat astfel, a cincea victorie din şapte etape, fără nici un eşec, şi a urcat pe locul întâi al clasamentului.
Patronul minerilor, Alin Simota, a declarat la finalul meciului, că la Petroşani vor mai veni câţiva jucători, pentru întărirea lotului. Este vorba despre un internaţional togolez de 18 ani şi un fundaş dreapta, de la Sportul Studenţesc. Jiul l-a transferat, săptămâna trecută, pe Salif Nogo de la Oţelul Galaţi, care a semnat un contract pe trei ani.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…