Femeia de 52 de ani și-a făcut o adevărată îndeletnicire din a înșela băncile, astfel că a cutreierat țara și a scos nenumărate credite în baza unor acte false. Hunedoreanca a primit o pedeapsă totală de peste 30 de ani de închisoare, asta după ce i-au fost contopite nenumărate condamnări dictate de instanțele din țară.
Mai are dosare pe rol
Potrivit anchetatorilor, inculpata falsifica adeverinţe de venit, acte de identitate cu care scotea credite atât ea cât și un complice. ”Pentru producerea actelor de identitate falsă, se utilizau informaţii din copiile unor acte de identitate care existau în realitate. Aceste copii ale actelor de identitate erau sortate de inculpată, pentru ca din acestea să aleagă date referitoare la persoane care corespundeau cerinţelor unităţilor bancare, pentru aprobarea împrumuturilor. Instanța constată că infracţiunea de înşelăciune a fost comisă în varianta agravată, întrucât pentru săvârşirea înșelăciunii au fost folosite alte mijloace frauduloase – respectiv folosirea adeverinței de venit şi a cărţii de identitate falsificată. Instanţa va avea în vedere că prejudiciul cauzat este unul important, mijloacele folosite indică o anumită gravitate concretă constând în inducerea în eroare a ofițerilor de credite cu privire la îndeplinirea condițiilor de creditare, în scopul obţinerii în mod facil a unor sume de bani”, se arată în dosar. Hunedoreanca a fost condamnată la mai multe pedepse cuprinse între 2 ani și 30 de ani de închisoare, iar după ultima condamnare va avea de executat maximul general, adică 30 de ani de pușcărie. Sentința a rămas definitivă iar escroaca se află închisă în penitenciar, dar mai are pe rolul instanțelor de judecată dosare asemănătoare în care este acuzată de înșelăciune ori fals și uz de fals. (M. Gânju).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…