Categories: Eveniment

Pedepse mai mari la apel pentru minorii criminali din Deva

Natalia Bumbac

Curtea de Apel Alba Iulia a dat ieri sentinţa definitivă în procesul celor trei minori Vasile S., Daniel S. şi Raul-Cristian A. din Deva judecaţi pentru omor calificat, tâlhărie şi viol. Este vorba de dosarul în care oamenii legii au anchetat cazul femeii fără adăpost agresate  în vara anului trecut în centrul municipiului Deva, în faţa clădirii IPH, femeia decedând ulterior pe patul de spital.

Lăsat în libertate, a tâlhărit din nou
După judecarea apelului, cei trei minori s-au ales cu pedepse mai mari faţă de cele date de prima instanţă, respectiv Tribunalul Hunedoara. Prin urmare, Vasile S. va sta 15 ani internat într-un centru de detenţie pentru reeducare, faţă de 12 ani dispuşi de prima instanţă. Şi pentru Daniel S., perioada de detenţie pentru reeducare a fost majorată de la 12 la 13 ani, iar pentru Raul-Cristian A. de la şapte la 10 ani. Cei trei minori au fost lăsaţi în libertate după ce Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa, ei fiind arestaţi preventiv pe perioada judecării dosarului în fond. Ajuns în libertate, Daniel S. a tâlhărit, împreună cu alţi cinci adolescenţi de vârsta sa doi minori, în zona Parcului de la Cetatea Devei, oamenii legii fiind nevoiţi din nou să-l trimită în spatele gratiilor. Acum, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa definitivă, minorii vor fi internaţi într-un centru de reeducare.

Nu au ascuns faptele
Reamintim cititorilor că întâmplarea care a oripilat întreg judeţul s-a petrecut în noaptea de 8 spre 9 august 2015. Cei trei minori au urmărit-o pe femeia de 40 de ani, cunoscută ca fiind fără adăpost, cu intenţia de a o agresa şi a o deposeda de bani şi bunuri. Din datele procurorilor, autorul violului este Vasile S., din Deva. Ceilalţi doi, Daniel S., tot din Deva şi Raul C. A., din judeţul Bistriţa-Năsăud, i-au fost complici la viol. Modul în care au acţionat cei trei adolescenţi a fost extrem de brutal, practic, victima nemaiavând nici o scăpare. Mai mult, aceştia au recunoscut o parte din fapte în timpul audierilor, spunând că nu este prima dată când au batjocorit-o pe femeia care a decedat pe patul de spital din cauza loviturilor primite. De menţionat că doi dintre minorii judecaţi în acest dosar sunt părţi civile într-o altă cauză, în care un bărbat din Deva este acuzat de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

16 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

16 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

16 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

17 ore ago