Categories: Actualitate

Pedepse majorate în dosarul traficanţilor de droguri

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au majorat pedepsele dictate de instanţa de fond, respectiv Tribunalul Hunedoara, în dosarul celor nouă tineri acuzaţi şi judecaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, care se ocupau cu traficul de droguri.
Aceştia ar fi reuşit să plaseze drogurile inclusiv în mai multe penitenciare. Sentinţele dictate de judecătorii hunedoreni în luna octombrie a anului trecut au fost majorate de Curtea de Apel Alba Iulia, în urma judecării apelului. Cea mai mare pedeapsă o are Nicolae Eugen Moisă, respectiv aproape cinci ani de executat. Ceilalţi învinuiţi au primit pedepse cuprinse între un an şi patru luni de închisoare şi trei ani şi opt luni. Cei nouă condamnaţi sunt din judeţele Hunedoara, Cluj şi Sibiu, iar anchetatorii au arătat că inculpaţii Nicolae Eugen Moisă, Ioan Viorel Vasilniuc şi Ionuţ Lilian Ciobanu ar fi constituit la începutul anului 2018 un grup infracţional organizat în scopul efectuării de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago