Categories: Eveniment

Pedofilul din Hunedoara vrea să fie rejudecat

După mai puţin de doi ani de când a fost condamnat definitiv, Gabriel Ionuţ Frunză cere revizuirea dosarului în care a fost judecat pentru viol. Doar că solicitarea sa a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara, împotriva acestei decizii putând fi depusă contestaţie.
Reamintim că hunedoreanul a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, fiind acuzat că a violat doi băieţi minori, care aveau în 2012, anul producerii faptelor, doar 11 ani. Din datele anchetatorilor, bărbatul i-a acostat în faţa unei brutării din zona gării, din municipiul Hunedoara, după care i-a ademenit în clădirea dezafectată a fostei autogări şi i-a abuzat sexual. Procurorii spuneau, la vremea respectivă, că agresorul îşi cunoştea victimele din vedere, locuind în aceeaşi zonă şi că, în urma audierilor, acesta şi-a recunoscut fapta, însă a declarat că minorii au fost cei care i-au propus să întreţină raporturile sexuale. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago