Pensiile minerilor, calculate în baza noului soft

La Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara se lucrează pe baza noului soft, reclamat de aplicarea prevederilor Legii nr. 155 din 2016 privind modificarea Legii nr 263 din 2010, după cum a confirmat directorul executiv adjunct al acesteia, Ionel Ciobanu.
Cei care au beneficiat printre primii de noile calcule sunt dintre aceia care şi-au depus dosarele de pensionare în această lună. Din luna noiembrie vor intra în calcul, pe baza noului soft, şi ceilalţi pensionari îndreptăţiţi de Legea 155, dar care s-au pensionat până în luna octombrie. Directorul executiv a mai confirmat faptul că au fost depuse aproximativ 3.500 de cereri pentru recalcularea pensiilor. Chiar dacă această lege a fost promulgată în prima parte a anului, abia acum, cei îndreptăţiţi pot beneficia de prevederile şi avantajele acesteia. Cauza? Lipsa softurilor adecvate. Soluţionarea acestei situaţii s-a făcut şi în urma deselor interpelări şi luări de poziţie ale senatorului de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu (foto), singurul parlamentar care  s-a ocupat în mod constant de acest lucru, începând din luna iunie a acestui an. După aprecierile parlamentarului hunedorean, în judeţ ar putea beneficia de prevederile Legii 155 aproximativ 8.000 de pensionari mineri şi alte categorii socio-profesionale. (D. Corpade)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Tot respectul pentru fostul director executiv al Casei Județene de Pensii, domnul Toma Ilie, un om care din poziția lui a ajutat foarte mulți cetățeni.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago