Pensionarii, bolnavi închipuiţi, riscă închisoarea
Livia Botici
În doar câteva zile, timp în care au fost verificate în jur de 3.000 de dosare de pensii pe caz de boală, reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Hunedoara au descoperit aproape 300 de cazuri în care pensionarii nu au fost găsiţi acasă. Dacă se dovedeşte faptul că sunt plecaţi să muncească în afara ţării şi că nu sunt bolnavi, oamenii riscă să ajungă după gratii.
Verificări făcute, din ordinul ministrului
Controlul pe care îl fac reprezentanţii CJP din judeţul nostru este realizat în baza unui ordin al ministrului Muncii, Mihai Şeitan. „Hotărârea de a verifica toate dosarele de pensii de boală, vine după ce au fost descoperite, persoane care beneficiau de pensie de invaliditate, dar erau plecate la muncă în străinătate. La nivelul judeţului Hunedoara, din data de 1 iulie, s-a demarat campania de verificare a pensionarilor pe caz de boală, care reprezintă un procent de 14 la sută din sfera pensionarilor, iar din totalul de aproape 21.000 de beneficiari cu grad de invaliditate, au fost analizate până acum aproximativ 3.000 de dosare”, a declarat Ionel Ciobanu, directorul coordonator al CJP Hunedoara.
Şi medicii răspund
Din motive necunoscute pentru reprezentanţii CJP Hunedoara, dintre persoanele verificate, 300 nu au putut fi găsite la domiciliu. „Dacă pentru vreunul dintre beneficiari, care nu s-au aflat acasă, se dovedeşte faptul că primeşte pensie de invaliditate, fără a fi într-adevăr bolnav, el riscă pedeapsa cu închisoarea. De asemenea, potrivit legii, şi medicul care a făcut încadrarea de invaliditate este pasibil cu închisoare, iar pacientul său trebuie să returneze statului întreaga sumă de bani, pentru perioada în care a primit pensie fără a avea dreptul. Campania de verificare va mai dura până în luna august, anul viitor”, a mai declarat directorul coordonator al CJP Hunedoara.
Super tare!
La verificare ma refer ca sunt aproape sigura ca nu o sa faca nimeni puscarie. Se va mari doar spaga pentru comisia care constata handicapul.