Categories: Comunitate

Pensionarii din Şoimuş, în pelerinaj la Mănăstirea Timişeni-Şag

Magdalena Şerban

Prin Asociaţia Pensionarilor din Comuna Şoimuş, un grup format din 390 de persoane de vârsta a treia a vizitat duminică Mănăstirea Timişeni-Şag (judeţul Timiş). Acţiunea a avut loc cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local, precum şi cu implicarea directă a primarului Mihai Irimie.

O bucurie pentru suflet
„A fost o vreme frumoasă de toamnă, prielnică pentru acest gen de deplasări. Fiecare a putut să se roage în tihnă, să aprindă câte o lumânare şi să trimită un gând bun celor dragi. La mănăstirea Timişeni-Şag se găseşte şi mormântul ieromonahului Jic Valerian, fiu al satului Chişcădaga. Astfel de pelerinaje sunt organizate prin intermediul asociaţiei de două ori pe an şi se stabilesc în Consiliul de Administraţie al entităţii juridice. De asemenea, cei peste 700 de membri ai asociaţiei mai au un bal anual, iar cu prilejul sărbătorilor principale, Crăciun şi Paşti, primesc pachete. În caz de deces în familie, membrii mai beneficiază de un ajutor de înmormântare. Există şi o acţiune numită Sfatul Bătrânilor, la care participă reprezentanţi din toate localităţile componente. Contribuţia lunară a unui membru este de cinci lei. În baza unui proiect pe care cei de la asociaţie îl depun la primărie pentru accesare de fonduri nerambursabile (Legea 350), conducerea locală a comunei Şoimuş ajută în fiecare an această organizaţie ce desfăşoară o activitate nonprofit, fiind înfiinţată în 2012, ca o ramură de sprijin în înlesnirea socializării între vârstnici. Sunt pensionari care nu au plecat mai departe de Deva şi trebuie să aibă şi ei o viaţă, nu să fie uitaţi şi marginalizaţi. Fiecare senior merită câte o bucurie şi e în puterea noastră să i-o dăruim. Avem o datorie morală, în primul rând“, a spus Mihai Irimie, primarul din Şoimuş. Potrivit acestuia, în asociaţie se poate înscrie orice pensionar de pe raza comunei, rolul organizaţiei fiind strict de sprijinire, nu de exploatare financiară sau de orice alt gen. Ideea de constituire i-a aparţinut primarului, la baza ei stând faptul că unii localnici din cele nouă sate nu s-au revăzut de zeci de ani, cu toate că fac parte din aceeaşi comunitate. Ba mai mult, nu au avut ocazia să cunoască frumuseţile ţării, nepermiţându-şi excursii sau deplasări. Mereu au strâns din dinţi, din puţinul lor preferând să-şi ajute copiii şi nepoţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago