Categories: Actualitate

Pensionarii s-au călcat în picioare pentru biletele de tratament

Nicoleta Popa

Ieri, sute de pensionari din judeţul Hunedoara au luat cu asalt sediul Casei Judeţene de Pensii, ca să-şi depună cererile pentru biletele de tratament pentru anul următor. Oamenii aproape că s-au călcat în picioare, pentru a obţine un loc în faţă şi au aşteptat ore în şir la coadă. Dat fiind că angajaţii Casei de Pensii nu au împărţit bilete de ordine, bătrânii au făcut ei liste cu numele celor care stau la coadă.

Mai devreme decât ştiau ei
Pensionarii s-au plâns că depunerea cererilor a început mai devreme decât au fost anunţaţi. „În fiecare zi am venit aici şi am întrebat, iar doamnele de la ghişeu mi-au spus să vin numai după 15 decembrie. Iar azi dimineaţă, m-am trezit că mă sună o prietenă că se depun cererile. Pe noi nu ne anunţă nimeni de nimic. Stau aici de două ore, şi încă nu am reuşit să intru. Este o bătaie de joc ceea ce se întâmplă aici.  Anul trecut am depus cerere în luna martie şi nu am mai beneficiat de bilet de tratament. Acum stau aici până ajung la rând, poate aşa o să primesc, dar nu se ştie”, a declarat Ioana Perţa, din Deva.

Primul venit nu va mai fi şi primul servit
Conducerea Casei de Pensii spune că este vina oamenilor pentru cele întâmplate şi că ei au forţat depunerea cererilor în această zi. „Oamenii au venit de dimineaţă, spunând că sunt din tot judeţul, şi că nu pleacă până nu îşi depun solicitările pentru biletele de tratament. Depunerea acestora ar fi trebuit să înceapă doar după stabilirea criteriilor de către Casa Naţională de Pensii, şi după aprobarea bugetului pe anul următor. Noi vrem ca biletele să nu mai fie repartizate pe principiul primul venit, primul servit, deoarece din această cauză, oamenii se înghesuie şi se calcă în picioare. Trebuie să se ia în considerare valoarea pensiei, iar cei care nu au mai beneficiat până acum de acest drept, să aibă prioritate”, a declarat Ionel Ciobanu, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.

Jumătate da, jumătate ba
Anul acesta, aproape 9.000 de pensionari au solicitat să meargă la tratament în una din staţiunile balneare ale ţării. Dintre aceştia, însă, mai bine de jumătate nu au fost acceptaţi, din cauza numărului mic de locuri disponibile. Cele mai multe locuri oferite au fost în staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi. În alte destinaţii din ţară, precum Băile Herculane, Felix, Căciulata, Călimăneşti, Slănic Moldova, pensionarii hunedoreni au avut la dispoziţie câte 15-20 de locuri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago