Magdalena Șerban
La Cheia, în apropiere de localitatea Dupăpiatră din comuna Buceş, în perioada 1-2 iulie va avea loc „Întâlnirea Moţilor cu Istoria“, manifestare cultural-patriotică şi religioasă ajunsă la a 51-a ediţie. La organizarea acestui eveniment tradiţional participă Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria şi Consiliul Local al comunei Buceş și Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara.
Momente marcante
Programul va debuta sâmbătă, de la ora 18:00, cu o seară distractivă ce include discotecă și focuri de artificii, iar duminică dimineața, de la ora 10:00, vor fi depuse coroane, vor fi rostite evocări istorice, apoi, de la ora 12:00, publicul se va putea bucura de un spectacol susținut de îndrăgiți interpreți ai cântecului popular precum Ionela Moruțan, Adrian Stanca, Mariana Deac, Ciprian Roman, Diana Selagea, Cristian Fodor, Lenuța Evsei, Vlad Lință, Ansamblul Moldovenii din Cetate (Județul Iași – Instructor Dan Cernat), Grupul Vocal Instrumental Fii Mitocului (Comuna Mitocu Dragomirnei – Județul Suceava, dirijor Holca Stefan Codruț) și Ansamblul Folcloric al Comunei Buces – Fii Moților, Instructor Elena Codrin. Acompaniază formația condusă de prof. Valentin Stăncioi, iar prezentarea le va reveni lui Mihai și lui Radu Feier. „În prima duminică a lunii iulie, moţii din Ţara Zarandului şi nu numai se adună în semn de respect şi de recunoştinţă să cinstească memoria celor ce s-au jertfit pentru apărarea credinţei, a dreptăţii sociale şi libertăţii naţionale. Este un eveniment care îi reunește nu doar pe oamenii locurilor, ci pe toți cei care simt că aparțin acestui neam ai cărui înaintași l-au apărat cu propria viață. Iar cum respectarea valorilor înseamnă și respectarea tradițiilor, folclorul va răsuna din nou, identificându-se cu obiceiurile care ne definesc ca popor. Vă așteptăm să vă alăturați“, a transmis Ciprian Roman (foto), managerul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara.
Istoria confirmă
Manifestarea de la Dupăpiatră reaminteşte de evenimentele petrecute la 18-19 mai 1849, când trupele maghiare conduse de maiorul Hatvany, care se retrăgeau din zona Abrud, încercând să ajungă la Brad, au fost prinse într-o ambuscadă în strâmtoarea Cheia de la Dupăpiatră şi înfrânte de moţii aflaţi sub conducerea lui Avram Iancu. În amintirea acelei victorii, în 1972, pe versantul drept al strâmtorii de la Cheia a fost ridicată o troiţă pe care stă scris: „Aici românii moţi, sub conducerea lui Avram Iancu şi a tribunilor săi, au luptat şi au învins la 19 mai 1849. Honor et patria“.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…