Categories: Actualitate

Percheziţii în Hunedoara. Vizată o grupare specializată în clonare de carduri bancare

Alice Brandisz

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat ieri, 24 de percheziţizii domiciliare în Hunedoara, Ilfov, Giurgiu, Dolj, Mehedinti şi Bucureşti. În urma acestora a fost destructurată o grupare infracţională care confecţiona şi vindea dispozitive de copiere sau compromitere a cardurilor bancare (skimming).
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate dispozitive de skimming, calculatoare, telefoane mobile, bani, un atelier de confecţionare a echipamentelor de compromitere a cardurilor bancare. De asemenea, unul dintre liderii grupării a fost oprit la Aeroportul Otopeni în timp ce încerca să iasă din România. Din anchetă a rezultat că membrii grupării şi-ar fi procurat echipamente necesare realizarii unor dispozitive de clonare a cardurilor şi sisteme informatice pentru memorarea datelor aferente acestora.
Gruparea infracţională, cu ramificaţii în judeţele Hunedoara, Ilfov, Giurgiu, Dolj şi Mehedinţi ar fi fost cea care furniza echipamente de skimming pentru compromiterea de ATM-uri sau POS-uri către mai multe grupări infracţionale din România. Aceste grupări foloseau dispozitivele pentru săvârşirea unor infracţiuni în ţări din Europa, în special în Ucraina, Marea Britanie şi Spania.
Echipamentele de skimming erau testate pe bancomate din Bucureşti, doar pentru a se verifica buna funcţionare a acestora, nefiind folosite pentru clonarea cardurilor în România. Acestea erau ulterior trimise grupărilor beneficiare, iar banii erau transferaţi prin intermediul unor servicii de transfer monetar rapid. Sumele obţinute din activitatea infracţională erau folosite pentru achiziţionarea de autoturisme de lux şi imobile. De asemenea, prin folosirea de acte falsificate, ar fi fost deschise conturi bancare în care ar fi fost transferaţi bani din străinătate, retraşi ulterior la bancomate din România. Au fost puse în executare 14 mandate de aducere emise pe numele membrilor grupării, iar la cinci dintre cei în cauză a fost dispusă măsura reţinerii urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago