Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare ieri 5 mandate de percheziţie domiciliară şi 3 mandate de aducere, în judeţele Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal de înşelăciune aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.
Le-au promis servicii de proiectare
„Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie-iunie 2022, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, trei persoane, folosindu-se de calitatea de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate din judeţele Teleorman, Ilfov, Covasna, Timiş, Hunedoara, Suceava şi Prahova, cărora le-ar fi promis în mod mincinos realizarea unor servicii de proiectare, autorizare, avizare şi construcţii imobile, care în fapt nu s-ar fi executat”, a anunţat IGPR.
Pentru a da o aparenţă de legalitate a promisiunilor, au fost încheiate convenţii civile, primind în schimbul falsei promisiuni sume de bani, prejudiciul total fiind de 195.000 de lei.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…