Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la BCCO au făcut ieri 34 de percheziţii, atât în Bucureşti, cât şi în alte şase judeţe, la persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni informatice, cu mijloace de plată electronice. Şi un hunedorean este vizat în acest dosar.
Acţiunea presupune destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 30 de persoane, care au retras fraudulos bani de la bancomate din mai multe state (Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Turcia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Ecuador, Filipine, Panama). Din cele 34 de percheziţii, 21 au avut loc în municipiul Constanţa, trei în Bucureşti, patru în judeţul Prahova, trei în judeţul Vâlcea şi câte una în judeţele Bistriţa-Năsăud, Brăila şi Hunedoara.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada aprilie 2013-decembrie 2014, cei vizaţi au obţinut în România echipamente artizanale destinate copierii datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, utilizate la terminalele POS, ATM sau în benzinării. Ulterior, acestea au fost folosite în afara ţării pentru obţinerea unor date de identificare de carduri bancare, inscripţionate mai apoi pe carduri blank pentru retragere de numerar. Activitatea infracţională era desfăşurată în mod organizat, strict ierarhizat, membrii grupării având atribuţii bine determinate în cadrul reţelei.
Ca modalităţi de operare în activitatea de skimming, există suspiciuni că aceştia introduceau cipuri electronice în POS-urile unor magazine, unde pătrundeau prin efracţie, simulând furturi mărunte sau foloseau dispozitive confecţionate artizanal în zone nesupravegheate video.
Referitor la percheziţia de pe teritoriul judeţului Hunedoara, „este vorba despre o singură persoană, din municipiul Petroşani, care însă nu a fost găsită la domiciliu, fiind în străinătate”, a declarat Sonia Botezatu, purtător de cuvânt al DIICOT Bucureşti.
Membrii grupului sunt cercetaţi pentru infracţiunile de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice, deţinerea de echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, falsificare de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…