Direcţia de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. coordonează şi desfăşoară, împreună cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o operaţiune ce vizează destructurarea unei reţele infracţionale specializate în comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală. În cauză, sunt efectuate 31 de percheziţii, pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite că, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, nu ar fi evidenţiat operaţiunile comerciale desfăşurate şi ar fi creat circuite comerciale prin care erau evidenţiate tranzacţii fictive.
La activităţi participă 72 de poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor, 6 echipaje de intervenţie şi 3 specialişti criminalişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor şi inspectoratelor de poliţie judeţene Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Olt şi Vâlcea.
În funcţie de probatoriul administrat şi de aspectele rezultate în urma percheziţiilor, urmează a fi dispuse măsuri conform prevederilor procesual penale în vigoare. (Mircea Crivăţ)
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…