Categories: Sport

Performanţã cu douã feţe la Europenele de atletism

Ciprian Marinuţ

Florentina Marincu (foto), de la CNS CSS „Cetate” Deva, s-a clasat doar pe locul 17 din 19 participante în proba de lungime a Campionatelor Europene de sală, ale senioarelor, de la Goteborg, plătind tribut „tinereţii”. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a ratat două dintre cele trei sărituri din calificări şi a avut o performanţă modestă în unica săritură validă, însă a câştigat la atitudine, mentalitate şi maturitate.

Departe de propriul record
De regulă, tinereţea îţi dă aripi, însă la nici 17 ani împliniţi, Florentina s-a dovedit prea crudă pentru o competiţie de asemenea anvergură. În calificările probei de lungime, sportiva deveană a ratat prima săritură, apoi a reuşit una de doar 5.98 metri, iar ultima săritură a fost din nou ratată. Fără să treacă nici măcar pragul de şase metri pe care l-a depăşit la toate concursurile din acest început de an, Flori a încheiat pe locul 17 din 19 sportive participante. Antrenorul atletei devence consideră că rezultatele Florentinei pot fi puse pe seama emoţiilor şi a condiţiilor de concurs defavorabile. „Categoric, a avut emoţii, deşi ea a spus că va trece peste ele, altfel ar fi avut măcar două din cele trei sărituri valide. În plus, nici Florentina, nici majoritatea celor din delegaţia României nu s-au adaptat prea bine la condiţiile de concurs. Ca dovadă, performanţele tuturor tricolorilor din lot au fost mai slabe decât acasă, din cauza materialului din care era făcută pista. Flori a participat la şapte-opt concursuri în debutul acestui an şi dintre toate, cea mai slabă săritură a fost de 6,19 metri, iar acum, a sărit sub şase metri. Mai mult, din ce mi-a spus sportiva, cele două sărituri nevalidate au fost în jur de 6,30 metri”, a precizat Nicolae Alexe.

Sărăcie şi lipsă de viziune
Antrenorul a mai spus că intenţiile bune ale Federaţiei Române de Atletism de a o trimite pe Florentina la aceste Campionate Europene s-au întors puţin împotriva atletei, din cauza lipsei de viziune şi fonduri. „Acest concurs a venit pe neaşteptate pentru noi şi nu l-am pregătit deloc. Am aflat de el cu două zile înainte de plecarea în Suedia, iar programul de pregătire al Florentinei fusese conceput ca ea să fie în vârf de formă la Campionatele Naţionale de seniori, desfăşurate acum o lună. În plus, din cauza bugetului sărac al FRA, eu nu am putut să o însoţesc la competiţie şi să o ajut să obţină maximum posibil. Nimeni nu o cunoaşte mai bine ca mine şi pentru că antrenorii care au sfătuit-o acolo nu-i ştiu stilul, a ratat două din cele trei încercări. Mai mult, sportiva a acuzat şi o anumită stare de oboseală, ea spunându-mi înainte cu o săptămână de Europene, când nici nu ştia că va fi trimisă să participe, că abia aşteaptă finalul sezonului de sală, pentru că e obosită”, a afirmat Alexe.

În tot răul şi destul bine
Dincolo de rezultatul sub valoarea şi potenţialul atletei, prezenţa Florentinei la Europene este meritorie şi câştigătoare. „Participarea la un concurs continental al seniorilor la nici 17 ani împliniţi este ceva rar întâlnit, iar Florentina a avut mult de câştigat. A acumulat experienţă, a luat contact cu atlete puternice, a respirat aerul tare al marilor concursuri, iar acum, va avea altă atitudine la competiţiile majore. Noi sperăm să fim pe val la Campionatele Mondiale ale juniorilor II, programate între 10 şi 14 iulie în Ucraina şi la Campionatele Europene ale juniorilor I, ce se vor desfăşura între 18 şi 22 iulie în Italia”, a spus antrenorul sportivei devene. Florentina va reveni la Deva în cursul zilei de azi, iar după o săptămână de antrenamente uşoare de refacere, va începe pregătirea pentru sezonul în aer liber, în care va avea cele mai importante competiţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago