Categories: SportUltima Ora

Performanţă de top la Mondialele de Judo

Ciprian Marinuţ
Sportiva Lidia Marin (foto) care are dublă legitimare la SCM Deva şi CSS 1 Bucureşti a obţinut medalia de bronz la Campionatele Mondiale rezervate cadeţilor care au început ieri, la Sarajevo, în Bosnia Herţegovina. Judoka antrenată de Aurel Bîrcă şi Ramona Enache a fost singura medaliată a României în prima zi a competiţiei mondiale.

Pas greşit în semifinale
Lidia Marin a beneficiat de statul de lidera mondială a categoriei 40 kilograme în topul anului 2015 întocmit de Federaţia Internaţională de Judo şi a avut liber în primul tur din grupa A. În turul doi, sportiva antrenată de Aurel Bîrcă şi Ramona Enache a învins-o pe tunisianca Oumaima Bedioui, câştigând grupa şi asigurându-şi un loc în semifinalele competiţiei. În duelul pentru accederea în ultimul act, Lidia Marin a fost învinsă, la mare luptă, de Oidovchimed Baasansuren, din Mongolia, câştigătoarea grupei B, şi a ratat accederea în finală. „A fost un meci foarte echilibrat, decis de o penalizare suferită de Lidia. Scorul la yuko a fost egal, 1-1, însă Lidia a ratat accederea în finală din cauza unei penalizări”, a afirmat Mugurel Ciuşcă, directorul Centrului Naţional de Judo de la Deva. Sportiva tricoloră a luptat apoi în finala pentru medalia de bronz cu Nursulu Yeraliyeva, din Kazakstan, şi a reuşit să urce pe treapta a treia a podiumului, după o victorie meritată. „Câştigarea unei medalii de bronz la Mondiale este o performanţă de nota zece. Păcat că Lidia a suferit acea penalizare în semifinale, că altfel medalia putea fi mai strălucitoare”, a precizat Mugurel Ciuşcă. Lidia Marin este şi deţinătoarea titlului de vicecampioană continentală la categoria sa de greutate.

Eliminată de lidera mondială
La aceeaşi competiţie, Mihaela Chiss (ctg. 44 kilograme), de la SCM Deva, a fost eliminată în turul secund de lidera mondială a categoriei Daria Bilodid (Ucraina). În primul meci disputat în  grupa A, sportiva de la Centrul Naţional de Judo din Deva, clasată pe locul 27 mondial cu 87 de puncte la categoria ei de greutate, o învinsese pe Urtnasan Enkhamgalan, din Mongolia. „Rezultatele Mihaelei sunt demne de laudă, întrucât ea este la prima participare la un Campionat Mondial şi e cu un an mai mică decât adversarele ei. A luptat bine în ambele meciuri şi dacă nu pica în grupă cu lidera mondială avea şanse la podium”, a spus Mugurel Ciuşcă, directorul Centrului Naţional de Judo de la Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

8 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

8 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

8 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

8 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

8 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

8 ore ago