Actualitate

Perle de la Bacalaureat

Cristina Ghenea

Dacă la Bacalaureatul de anul trecut, cerinţele de la proba de română erau concepute astfel încât creau o mare confuzie în rândul candidaţilor, anul acesta, subiectele au fost cât se poate de concise.
La partea a treia, elevii au avut de elaborat un eseu cu privire la tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, care să-i aparţină lui Mihai Eminescu. La corectare, însă, profesorii au avut surprize. În lucrările unor absolvenţi din judeţ, era comentat basmul cult „Harap-Alb“, al lui Creangă, sau nuvela istorică a lui Costache Negruzzi, „Alexandru Lăpuşneanu“.
La fel ca în fiecare an, perlele nu au lipsit din lucrările candidaţilor de la Bac. Profesorii corectori din judeţ au fost surprinşi să afle că „Eminescu a scris Harap-Alb la îndemnul bunului său prieten, Ion Creangă“. Tot la proba de română, un elev hunedorean a ales opera „Alexandru Lăpuşneanu“, fiind convins că respectă cerinţa şi că aceasta îi aparţine marelui poet. Altul a scris că „Hyperion se plimba prin pustiuri după Mecca lui“, iar altul, probabil într-o pană de idei, şi-a încheiat fraza cu „bla, bla, bla…“.
Potrivit Iolandei Iacob, inspectorul şcolar de specialitate pentru Limba şi literatura română al IŞJ Hunedoara, nici unul dintre candidaţi nu şi-a predat goală foaia de examen, însă au fost cazuri în care elevii au scris foarte puţin, sau au comentat total pe lângă subiect. „Nu au fost foarte multe cazuri, nu trebuie generalizat, dar, la fel ca în fiecare an, întâlnim şi asemenea greşeli“, a precizat Iolanda Iacob.
Şi la proba de ieri, de Matematică, au fost candidaţi puşi în dificultate de cerinţele testării. De exemplu, un elev a predat foaia albă, spunând că n-a ştiut nimic. Mai mult, timp de o oră şi jumătate, până a avut voie să părăsească sala, şi-a exersat talentul artistic, desenând ştampila de pe ciornă astfel încât să semene cu ştampilele de vot, de la alegeri.

3 comentarii la „Perle de la Bacalaureat

  • Nu va inteleg de ce puneti titluri gen „Rezultate Bacalaureat” daca nici macar un link bun nu sunte-ti in stare sa puneti. Dau pe „Rezultate bacalaureat 2012” si ma redirectioneaza pe Alba,de parca m-ar interesa pe mine despre elevii din Alba,face-ti ceva in privinta asta,daca nu ,insist sa nu mai puneti titluri de ***** doar pentru a atrage lumea pe site!!!

  • Si eu insist sa mai pui mana pe o carte de gramatica. „sunte-ti= sunteti; face-ti = faceti”
    Si se mai mira tinerii absolventi de ce nu reusesc sa ia Bacu-ul 🙁

  • Cea mai mare perla pentru Judetul nostru uslamist este procentul de 32 % la promovabilitate???
    Nu ma mai mir de nimic!!!
    Romania „Te iubesc”!!!
    Ne va salva „Abramburica” cu admiterea in facultati si fara diploma de bacalaureat( care se va putea lua ulterior pe „cai oculte” -din fabricile de diplome ale invatamintului „iliescian”)
    Salarii mari la bugetari-Sa traiti !!
    🙂

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura