Într-o ţară cu muritori de foame, talentele şi pretenţiile la modă au ridicat cupola unui circ penibil. Pe tava de protest Roşia Montană a fost pus, ca antreu, şi Certejul. Fără soluţii pentru sărăcie şi fără să înţeleagă diferenţa între smartphone şi foame, domnişori veseli şi bine hrăniţi cer, şi la Bucureşti şi în mijlocul Devei, oprirea exploatărilor miniere care ne-ar mai scoate din mocirlă, într-o Românie fără alternative. Cuvântul cianură e doar o proptea de lut.
Oameni cu sufletul la gură
E frumos să te dai „cetăţean responsabil”, e „cool” protestul împotriva mineritului la Roşia Montană şi Certej, dar ce alternativă oferă protestatarii miilor de oameni fără viitor, în condiţiile în care nici un guvern de până acum nu le-a oferit vreo şansă de a trăi omeneşte. Teoriile cu peisaje verzi, biserici şi muzee în aer liber sunt frumoase, doar că ele nu oferă nimic oamenilor disperaţi, care nu vor fi mai sătui într-o rezervaţie naturală utopică.
Mai aproape de casă, tot se bate monedă, în proteste, cu exploatarea auriferă de la Certej. Moneda e bătută, însă, de alţii, nu de locuitorii din zonă, care abia aşteaptă să primească o slujbă. Peste 1.000 de oameni au sărit pe listele de angajări, agăţându-se de speranţa că vor avea un salariu, că-şi vor hrăni familiile. Acum tremură toţi, văzând cum avântul protestatar face marionetă din guvern şi le bagă pumnul în gură, în loc de pită.
O mare manipulare
Într-o discuţie cu primarul comunei Certeju de Sus, Petru Cîmpian, am descoperit marea supărare, una reală, nu de Piaţa Universităţii, pe toată manipularea grosolană din această poveste cu cianuri, dar şi pe acest guvern care se tot fofilează, incapabil să ia o decizie în folosul oamenilor.
„Aceste proteste sunt complet inutile. În astfel de cazuri, singurii care au dreptul şi ştiinţa necesară pentru a se pronunţa sunt specialiştii. Ce să spun? Totul nu e decât o mare manipulare prin televiziune. La Certej, şi eu, şi oamenii am înţeles că avem o şansă, cu această exploatare, aceea a locurilor de muncă”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, primarul Petru Cîmpian. O declaraţie simplă şi clară, în care subiectul este viaţa oamenilor, viitorul lor, nu sloganuri şmechere ivindu-se dintre telefoanele de ultimă generaţie.
Cianura, monedă calpă
Referitor la propteaua de lut a cianurilor, primarul de la Certej, alături de locuitorii din zona minieră, are o poziţie pe cât de simplă, pe atât de lămuritoare în privinţa falsităţii problemei. „Să fim serioşi. În măsura în care aici s-a făcut exploatare minieră şi s-au folosit cianuri în cantităţi industriale şi nu a fost afectat vizibil mediul, nu a fost afectată sănătatea populaţiei, despre ce vorbim? Cei care au protejat mediul atunci când funcţiona exploatarea şi-au făcut treaba. Şi acum, la noua exploatare, e acelaşi lucru: specialiştii să îşi facă treaba”, a mai spus Petru Cîmpian.
Realitatea e mai lămuritoare: în iazul de decantare de la Certej trăieşte, fără emoţii, o populaţie serioasă de peşti, mulţi dintre ei fiind hrană pentru oameni de multă vreme. Şi nu s-a îmbolnăvit nimeni.
Dreptul la viitor
Într-un fel, înţelegem supărarea unor magnaţi care nu au pus ei mâna pe exploatările de aur de la Roşia Montană şi Certej şi care par dispuşi să hrănească substanţial protestele. Numai că supărarea lor şi strigatul fără argumente al orăşenilor de capitală – ar fi de urmărit declaraţiile pe care le-au dat mulţi protestatari, demonstrând că habar nu au de ce sunt în stradă – nu ţin de argumente. Problema, la Certej, ca şi la Roşia Montană, este dreptul la viaţă decentă, la salariu, la hrană şi, dacă se poate, la un viitor, nu discursuri sforăitoare din vârful tabletei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
una e faeragul si alta e iazul de decantare.
Da, locuri de munca vreo 10-20 de ani maxim si peste 100 de ani de trait langa iazuri de steril contaminate cu cianuri. Ca doar nu credeti ca o sa investeasca cineva in neutralizarea si ecologizarea lor.
domnu primar are toate interesele sa se deschida exploatare ca doar de acolo isi are banii si si-a facut casa ...care iaza si care pesti ...ca este aproape secat ....bn zice cineva mai susu ca e una faeragul si alta iazul de decantare ...si care cantitate industriala mai GOANGA ....la uzina se folosea 1gram la 100t ...in nici un caz cum se pretinde ca se va folosi la gold ....pe el il doare undeva ca are acsa la deva nu va sta la ecrtej la certej vine uma sa se alimenteze cu bani.....sunt prea multi manjiti acolo in primarie