Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat, vineri, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absovenţi, în Deva, Hunedoara, Petroşani, Orăştie, Haţeg, Brad, Călan, Simeria, Lupeni şi Vulcan. Potrivit A.J.O.F.M., din cei 215 de angajatori contactaţi, 55 au participat la bursă, aceştia oferind 209 de posturi distribuite în toate cele 10 localităţi enumerate mai sus.
„La bursă s-au prezentat 766 de persoane, dintre care numai 575 au fost absolvenţi de învăţământ de diferite trepte. Din totalul prezent, 102 au fost selectaţi în vederea încaradării şi 24 au fost repartizaţi pe loc, doar trei absolvenţi încadraţi având studii superioare” a declarat Vasile Iorgovan, director A.J.O.F.M. Hunedoara. Acesta a mai adăugat că rezultatul nu a fost cel aşteptat, numărul absolvenţilor prezenţi la bursă fiind unul prea mic. (Loredana Goangă)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…