Ieri, Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat un proiect de hotărâre care presupunea acordarea unei sume de bani pentru Spitalul Judeţean Deva. Unitatea spitalicească are nevoie de resurse financiare pentru a putea asigura serviciile medicale de care au nevoie bolnavii. Astfel, consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 500.000 de lei pentru spitalul devean.
Solicitări foarte multe
„Azi am pus în faţa fiecărui consilier un material amplu prin care demonstrăm ceea ce executăm în acest moment. Contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate este încheiat pentru o cifră de 16.500 pacienţi pentru spitalizare continuă. La nivelul lunii octombrie, am depăşit deja această cifră, ca atare, trebuie să lucrăm în continuare, pentru că nu se poate închide spitalul. Primim pacienţi şi asta înseamnă că avem nevoie de bani în plus. Serviciile făcute în plus provin din secţiile şi patologiile chirurgicale, adică acolo unde nu putem să programăm nimic. Avem un deficit de peste 4.600.000 de lei, vor mai veni încă două luni cu tot cam atâţia bani, în total vom ajunge la un deficit de aproximativ 5.600.000 de lei. Aceşti bani i-am solicitat şi în decursul anului şi ne-au fost daţi de către Consiliul Judeţean. Problema mare este că, deşi am făcut aceste servicii, CNAS nu ne dă decât suma contractată. Dacă facem acum un calcul cu câţi bani am primit de la Consiliul Judeţean, pot spune că închidem anul pe zero, dar nu am avut bani deloc pentru investiţii. Dacă noi ne-am fi luat acei bani pentru servicii de la CNAS, nu era nevoie să apelăm la administraţia judeţului, decât pentru a obţine finanţare pentru investiţii. La secţia de Radiologie, spre exemplu, toate aparatele au o vechime de 15 ani“, a declarat Călin Laza (foto), managerul Spitalului Judeţean Deva.
Au tratat şi străini
De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii octombrie, spitalul devean a realizat 19.011 cazuri pe spitalizare continuă, faţă de 16.566 cât sunt decontate de CJAS Hunedoara. Astfel, cheltuielile nedecontate ajung la 4.039.194 lei. La ambulatoriu integrat au fost făcute 91.653 consultaţii, rămânând nedecontate servicii în valoare de 369.353 lei. Suma totală a cazurilor neacoperite financiar de CJAS Hunedoara ajunge la 4.617.310 lei.
Tot în aceeaşi perioadă, numărul total al pacienţilor din judeţ trataţi la spitalul din Deva este de 18.404 persoane. La aceştia se adaugă 556 de pacienţi veniţi din alte judeţe şi 51 din alte ţări precum Austria, Belgia, Canada, Cehia, China sau Danemarca. De asemenea, 15.229 pacienţi hunedoreni au beneficiat de spitalizare de zi.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…