Categories: ActualitateFlash

Peste 350 de km parcurşi de Coconea în trei zile de maraton

Maximilian Gânju    

Parapantistul hunedorean Toma Coconea (foto) se afla ieri pe locul patru între sutele de competitori, la ultramaratonul „No finish line”, care are loc acum, în Monaco.

În cele patru zile, câte mai sunt până la finalul competiţiei, sportivul din Petroşani şi-ar putea atinge obiectivul, acela de a bate mia de kilometri parcurşi în opt zile de concurs, ceea ce înseamnă o donaţie consistentă din partea organizatorilor pentru copiii aflaţi în suferinţă.
„No finish line” este o competiţie umanitară la care poate participa oricine doreşte, iar organizatorii donează pentru copiii săraci şi defavorizaţi de pe întreg mapamondul circa un euro pentru fiecare kilometru parcurs de un sportiv. Parapantistul din Petroşani a alergat la acest maraton, pentru prima dată în 2013, iar rezultatul obţinut de Toma a fost de peste 800 de kilometri şi primul loc la categoria sa. Coconea a alergat accidentat pe tot parcursul întrecerii şi avea drept ţintă să parcurgă o mie de kilometri în opt zile, obiectiv pe care şi l-a menţinut anul acesta. Startul a fost dat pe 15 noiembrie a.c., şi concursul se va încheia pe data de 23, săptămână în care sportivii vor alerga 24 de ore din 24. Conform regulilor, fiecare participant trebuie sa parcurgă cât mai mulţi kilometri pe circuitul de 1.400 m, care este deschis 24/24 ore timp de opt zile.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago