Absolvenţii şcolilor postliceale sanitare cu specializarea asistent medical generalist au început examenele finale pentru a obţine diploma de absolvire.
În judeţul Hunedoara, 404 elevi din promoţia de anul acesta s-au înscris la probele din cadrul examenului de absolvire a şcolii postliceale sanitare, derulat în cinci centre acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Probele practice s-au finalizat ieri. Astfel, fiecare candidat a efectuat diverse tehnici de îngrijire pe un manechin şi a susţinut oral un subiect din materiile de nursing studiate pe parcursul celor trei ani de şcoală. Azi, se desfăşoară cea de-a doua etapă a examenelor de final pentru viitorii asistenţi medicali, proba scrisă.
Şi în cazul absolvenţilor de postliceală regulile sunt stricte, condiţiile de desfăşurare ale examenului scris fiind la fel ca şi cele de la Bacalaureat. Toate sălile sunt dotate cu camere video, iar candidaţiilor nu le este permis accesul în sală cu cărţi, manuale, foi, telefoane sau orice alt mijloc electronic de comunicare la distanţă. Rezultatele vor fi afişate în 19 august. Cei nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contesţaţie, iar pe 20 august vor fi publicate rezultatele finale. Notele pe care elevii trebuie să le obţină pentru a promova examenul sunt minimum 6 la proba practică şi cel puţin 5 la scris. Dacă au trecut primele două faze, candidaţii vor putea participa la ultima etapă, cea de susţinere a proiectului, desfăşurată în perioada 22-23 august, după care, dacă trec cu bine, vor obţine diploma de absolvire, devenind asistenţi medicali cu acte în regulă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…