Categories: ActualitateFlash

Peste 50 de persoane, audiate în procesul edililor Hunedoarei

Carmen Cosman
Aproximativ 50 de persoane vor fi audiate în procesul în care primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada (foto stânga), a fost trimis în judecată alături de viceprimarul Robert Nicolae Dan (foto dreapta) şi alte trei persoane din instituţie.
Ieri, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au stabilit termenele de judecată pentru audierea martorilor. Pentru că presupune un volum mare de muncă, instanţa a stabilit ca aceştia să fie audiaţi în trei reprize. „Instanţa a stabilit noi termene de judecată pentru audierea martorilor în cauză: 16.09.2011, 23.09.2011 şi 27.09.2011”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Munteanu. În total, sunt aproximativ 50 de martori propuşi de DNA care urmează să fie audiaţi.
Primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, nu este mirat de numărul mare de martori propuşi în cauză şi acceptaţi de instanţă. „DNA speră că cineva  o să spună ceva greşit, ca ei să poată interpreta spusele martorilor. Dacă au fost audiaţi la DNA, este normal să vină şi în instanţă, nu este nici o problemă”, a precizat Hada, care spune că majoritatea martorilor sunt angajaţi ai Primăriei Hunedoara. De asemenea, primarul a precizat că va fi făcută o expertiză contabilă care să stabilească dacă a existat sau nu prejudiciu şi dacă suma este cea vehiculată de procurorii anticorupţie.
Edilii din Hunedoara au fost trimişi în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, iar dosarul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia. Potrivit DNA, în perioada septembrie 2008-iunie 2009, Primăria municipiului Hunedoara a efectuat mai multe achiziţii publice de la firmele controlate de către inculpatul Ioan Ţiplea, inspector de specialitate la Compartimentul Achiziţii Publice al Primăriei, respectiv de la firmele SC T&R Logistics Plastico SRL Deva şi SC Timkar SRL Deva, cu încălcarea regimului conflictelor de interese. În această cauză, Consiliul Local al municipiului Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 698.748,57 lei.
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Cel mai prost primar pe care la avut Hunedoara,un servitor a baronului local Mircea Molot, daca nu vei intra la puscarie Hada dute in SUA sa nu mai auzim de tine ia-l si pe Molot sau fugiti ca si Gadaffi in Niger, ca tot are porecla Gadaffi, Molot ,sau mai sperati ca daca va ascundeti sub sigla usl ,mai va voteaza oamenii ,eu zic ca nu mai vrem niste hoti ca voi

  • Nu mai aveti rusine ati furat banii cetatenilor saraci de investitii in locuri de munca in agricultura ,si nu va da-ti nici demisia ,va ancheteaza DNA si nu sunteti nici arestati ,asta ce inseamna ce faceti voi ca, sunteti lasati incontinuare sa furati banii publici,si mai va credeti exemple pentru societate ,JOS CU VOI HOTIILOR SI LA PUSCARIE CU VOI CA ACOLO VI LOCUL SI CONFISCATA AVEREA.

  • HADA CEL MAI SLAB PRIMAR AL HD. DAR CEL MAI SMECHER A CUMPARAT JUMATATE DIN UZINA DE PREPARARE DE LA TELIUC. DACA PARTICIPI DIN PARTEA USL SE VA ALEGE PRAFUL DE ALIANTA.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago