Peste 500 de motociclişti, de pe trei continente, vor lua parte la cea de-a XV-a ediţie a concursului de hard enduro „EnduroPanorama”, care va avea loc în perioada 3-6 mai, în Ţinutul Pădurenilor, din judeţul Hunedoara, în organizarea Moto Club „Haita” Deva.
Traseu dificil
Traseul de concurs însumează 300 de kilometri de probe speciale prin cele mai pitoreşti locuri ale Munţilor Poiana Ruscăi, pe raza comunelor Ghelari, Lunca Cernii, Topliţa, Bunila, Teliucu Inferior, Lelese şi Răchitova, au anunţat joi, organizatorii. Competiţia va debuta miercuri, 3 mai, din zona localităţii Ghelari, cu o zi scurtă care va pregăti concurenţii pentru provocările următoare.”Startul se dă la ora 10.00 pentru un traseu de circa 50 de kilometri, este ziua de încălzire care nu ar trebui să pună mari probleme, mai ales dacă vremea va fi frumoasă. Ziua a doua are un traseu dublu ca lungime şi mult mai dificil, traseu amenajat în zona comunelor Lelese şi Bunila. Una dintre probele speciale este cea din fosta carieră de marmură din satul Alun, una dintre cele mai vestite provocări din competiţiile autohtone. Ziua a treia traseul este de circa 100 de kilometri, iar probele cele mai spectaculoase vor fi în zona Hăjdău. Concursul se va încheia sâmbătă, 6 mai 2023, cu un finiş plin de provocări în zona fostei exploatări miniere din Ghelari”, a declarat Felix Predescu, unul dintre membrii echipei „Haita” Deva. Premierea va avea loc sâmbătă, la ora 16.00, la Pensiunea Panorama din comuna Ghelari, locul unde este şi tabăra de bază a concursului. Desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Motociclism, întrecerea sportivă punctează în Campionatul Naţional de Hard Enduro, fiind etapa numărul II din acest sezon competiţional. (A.N.)
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…