În parcul auto al judeţului predomină o tendinţă de îmbătrânire. Cea mai mare parte a maşinilor înmatriculate au peste 10 ani vechime.
Anul trecut, din totalul celor aproximativ 5.000 de autoturisme care au primit plăcuţe noi de înmatriculare, doar un procent de opt la sută dintre acestea au fost noi. Cinci la sută au fost cu o vechime de până la cinci ani şi 20 la sută între şase şi 10 ani. Procentul cel mai mare, de 75 la sută, este reprezentat de autoturismele cu peste 10 ani vechime. Dintre cele noi, marea majoritate sunt Logan-uri, care au fost achiziţionate prin „Programul Rabla“. Acestea nu valorează mai mult de 10.000 euro. Alte mărci preferate de hunedorenii care şi-au cumpărat un autoturism nou în anul ce a trecut au fost Volkswagen, Skoda şi Ford. O astfel de maşină costă între 16.000 euro şi 23.000 euro, în funcţie de motorizare şi dotări.
Potrivit şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule Hunedoara, Nicolae Marin, în privinţa numărului maşinilor înmatriculate, faţă de 2013, s-a înregistrat o creştere mică, de doar 2 la sută. Comparativ cu alţi ani, numărul este în scădere. De asemenea, nimeni din judeţ nu deţine o maşină din categoria celor de lux, care valorează peste 100.000 euro.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…