Anul 2015 a fost unul destul de încărcat pentru Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Hunedoara. Faţă de anul 2014, numărul reclamaţiilor venite din partea cetăţenilor a înregistrat o creştere semnificativă.
Astfel, potrivit datelor furnizate de Dan Dumitran (foto), şeful CJPC Hunedoara, anul trecut au avut loc 2.547 de acţiuni de control la agenţii economici din judeţul nostru. Drept urmare, au fost date 885 de amenzi în valoare de două milioane lei şi 743 de avertismente. Comisarii CJPC Hunedoara au prelevat 48 de probe pentru expertizare, din care 16 s-au dovedit a fi neconforme, atât pentru produse alimentare, cât şi pentru cele textile. Valoarea totală a produselor oprite definitiv de la comercializare a fost de 12.443 lei.
„Anul trecut, la CJPC Hunedoara s-au înregistrat 873 de reclamaţii, din care 60 la sută au fost confirmate în favoarea consumatorilor, iar 20 la sută au fost redirecţionate către alte organe competente pentru soluţionare, cum ar fi ANAF sau Poliţie. Doar 119 sesizări au fost identificate ca fiind neîntemeiate. În anul 2014 am avut 775 de sesizări. De asemenea, în urma acţiunilor desfăşurate, diferiţi operatori economici din judeţ au fost obligaţi să restituie bunuri, comisioane şi alte bunuri valorice către consumatori în valoare de 114.955 lei“, a adăugat Dan Dumitran.
Astăzi este Ziua Mondială a Consumatorilor, motiv pentru care CJPC Hunedoara organizează o acţiune de mediatizare a legislaţiei privind Protecţia Consumatorilor. Cu această ocazie, comisarii de la noi din judeţ împart pliante în centrul comercial Shopping City Deva şi discută cu consumatorii pentru a afla cu ce probleme se confruntă. Totodată, le explică cum pot face o sesizare şi le prezintă drepturile pe care le au conform legii.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…