Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei din 1990, pentru infracțiuni contra umanității și a transmis ministrului Justiţiei solicitările aprobate în acest sens, arată digi24.
Urmărire penală
Astfel, au fost transmise ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Petre Roman, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1.214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii. Şeful statului a transmis şi cererea de urmărire penală a lui Gelu-Voican Voiculescu, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României în perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, mai arată comunicatul. Vom asista așadar la o nouă punere sub acuzare a fostului premier Petre Roman, cât și a fostului vice-premier Gelu-Voican Voiculescu, precum și în cazul fostului președinte Ion Iliescu. Toți trei au mai fost trimiși în judecată de procurorii militari de la Parchetul General, fiind acuzați că au orchestrat și susținut Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 pentru a-și consolida puterea preluată în urma Revoluției din 1989 și au încercat să îi reducă la tăcere pe cei care îi contestau în stradă la momentul respectiv. De menționat că și Ion Iliescu poate fi acum cercetat penal și trimis în judecată. În cazul său, nu s-a pus problema solicitării unui aviz. Vor urma audieri și proceduri preliminare trimiterii în judecată. (A.N.)
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…