Politica si administratie

Petru Mărginean a spus adio PSD şi se întoarce în PUR

Sorina Popa

Fostul edil şef al municipiului Deva, Petru Mărginean (foto), a anunţat, ieri, printr-un comunicat de presă, că se desparte de PSD, mulţumindu-le colegilor social-democraţi.
Prieteni vechi, oameni excepţionali
„Din punct de vedere politic, a sosit vremea să mulţumesc colegilor din PSD care au fost alături de mine, în ciuda momentelor tensionate. Nu este puţin lucru să fii membru al celui mai mare partid politic din România. Pentru mine a fost o experienţă interesantă. Am întâlnit în PSD prieteni vechi, am cunoscut şi oameni extraordinari. Le mulţumesc tuturor pentru susţinere! În mod special, îi mulţumesc preşedintelui PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, care s-a dovedit un om responsabil şi integru. Închei prin a anunţa retragerea mea din PSD. Mulţumesc Organizaţiei PSD Deva şi le doresc să fie uniţi şi implicaţi şi pe mai departe în dezvoltarea oraşului”, se arată în comunicatul transmis de acesta.
Petru Mărginean a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN: „Mă reîntorc în PUR. De fapt, am fost membru fondator, în anul 1996, al acestei formaţiuni politice. Am fost numit subprefect al judeţului din partea PUR, am fost vicepreşedinte al CJ tot de la PUR, am fost primar de la USL, dar tot din partea PUR. Am plecat din partid atunci când Daniel Constantin a confiscat formaţiunea şi a pus-o pe tavă. A venit acum momentul să revin acasă. Sunt un om de onoare şi e de datoria mea să ajut la reconstrucţia partidului în judeţ. Nu va fi un singur om care va conduce organizaţia judeţeană a PUR, ci va fi o echipă formată din trei persoane. Sper ca în luna ianuarie a anului viitor să putem organiza prima conferinţă de presă a organizaţiei judeţene Hunedoara a PUR. Principala idee a noastră este ca omul potrivit să ocupe locul potrivit, astfel ca toate funcţiile statului să fie ocupate de oameni competenţi şi astfel să ne revenim ca naţie“.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Un oportunist care când își trăda colaboratorii le spunea senin că așa este în politică ,, interesul poartă fesul,,.Desigur ,, fesul ,, lui.Nu știu cum cineva mai poate avea încredere în acest traseist politic care niciodată nu a adus voturi partidului din care făcea parte,doar se cățăra pe spatele și munca altora.Cănd a plecat din PUR a plecat fiindcă a pierdut alegerile în partid și nu a ajuns președintele PUR cum visa.

  • Se intoarce la PUR ? E in regula deoarece PUR nu mai exista cam de multisor ! La arogantza pe care a manifestat-o si la tradarile "realizate" merita sa dispara total din politica !

  • Gigolo, iesi matale la pensie ca ne-am lamurit ce caracter ai si cat de competent ai fost in absolut toate domeniile in care ai activat. Sau ai vrea sa candidezi din nou ? Nu te facusi destul de cacao ?

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago