Livia Botici
Piaţa Centrală din Deva a devenit paradisul contrabandiştilor de ţigări. La fiecare colţ stă câte un individ, care încearcă să te convingă să cumperi de la el un pachet de ţigarete, mult mai ieftine decât cele vândute legal.
La tot pasul
În cursul zilei de ieri, reporterii MESAGERULUI HUNEDOREAN au dat o raită prin piaţa din Deva. La scurt timp după ce au ajuns la intrarea dinspre Piaţa Azur, au fost asaltaţi de persoane care se arătau disponibile să le vândă ţigări. „Avem ţigări ieftine, doamnă. Assos la 7 lei, Ashima la 5,5 lei, Viceroy la 6 lei, vă dăm de care doriţi. Dacă luaţi de la noi, vă facem reducere”, ne face ofertă unul dintre contrabandişti. Deşi le spunem că nu dorim, suntem urmăriţi câţiva zeci de metri, poate-poate ne răzgândim şi cumpărăm. Timp de 20 de minute, cât am stat pentru a vedea modul în care procedează vânzătorii ambulanţi, aceştia au reuşit să vândă trei cartuşe de ţigări, două de Viceroy şi unul de Ronson. Procedura este una simplă, persoana interesată spune câtă marfă doreşte iar apoi intră în incinta pieţei. În acest timp, vânzătorul se duce la maşina ticsită cu ţigări, parcată între blocuri, ia cantitatea necesară şi se întoarce în piaţă. Schimbul mărfii dintre vânzător şi cumpărător se petrece subtil, aceştia trecând unul pe lângă altul şi plasându-şi ţigările, fără ca necunoscătorii să-i vadă.
„Călugăriţe” contrabandiste
Tarabele alimentare, dar şi cele de haine, de la etajul 1 al pieţei, ascund în spatele unor simple afaceri cu produse legale, o imensă caracatiţă a paradisului ţigărilor de contrabandă. La fiecare magazin se vând pe „sub masă” ţigări, chiar dacă Poliţia comunitară este mereu prezentă printre standurile respective. Reporterii MESAGERULUI HUNEDOREAN au întrebat mai mulţi comercianţi, de la diferite magazine, de haine, de jucării sau de alimente, dacă au ţigări mai ieftine. „Avem doamnă, dar haideţi mai încoace, să nu ne vadă nimeni. De care doriţi?”, întreabă un domn de la un magazin alimentar. Răspunsul nostru a fost că dorim Kent sau Marlboro. „Doamnă, aşa ceva nu avem, dacă vreţi Viceroy, Assos, Ronson… dintr-astea mai ieftine. Kent şi Marlboro numai legal se vând”, spune, dezamăgit, acesta. Surpriza surprizelor, în materie de inventivitate, vine din partea unor tinere femei, îmbrăcate în haine călugăreşti, care aveau maşina, o Dacie cu numere de Sibiu, burduşită cu ţigări Ronson şi Viceroy. Contactat de reporterii noştri, şeful celor care ar trebui să asigure funcţionarea în limite legale a activităţilor din piaţă spune că nu ştie de situaţia existentă. „Încă nu am luat cunoştinţă de faptul că şi în magazine se vând astfel de ţigări, chiar nu ştiam, m-aţi luat prin surprindere. Mă voi interesa, vom face cercetări şi vom lua măsuri, dacă se dovedeşte că este aşa cum spuneţi”, declară Cristian Cioflica, directorul Poliţiei Comunitare Deva.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
felicitarii materialul este prezentat asa cum se intampla in piata ceea mai mare contrabanda se face la etaj totii vand tigarii la negru este jenant ca in centrul devei sa ajuns in acest fel ma intreb de ce nu iese seful politiei sa ne spuna din nou ca sunt cei mai bunii din tara nu stiu la ce indicatorii dar cei mai curios ca stau impreuna cu jandarmii fara sa intervina acestii indivizii stau si vand in continuare au ascunse tigarile pe straziile din preajma pietii deva in masinii motociclete etc