Categories: ActualitateFlash

Pictorul hunedorean Liviu Lăzărescu, înmormântat de urgenţă, noaptea, la luminile unui buldoexcavator

Adriana Năstase

Şocant! Pictorul hunedorean Liviu Lăzărescu a fost îngropat noaptea, la farurile unui buldo­ex­cavator, fără ca familia să-i fie aproape, să-l con­ducă pe ultimul drum. Totul s-a întâmplat după ce artistul hunedorean, care a fost înmormântat în satul Mărtineşti, a murit de Covid, susţin au­to­rităţile şi ca atare, lucrurile s-au precipitat, el tre­buind să fie îngropat noaptea. Asta, deşi fiica sa nu a apucat să ajungă acasă din Franţa, unde este stabilită.

Profesor Honoris Causa, binecuvântat de Papa Francisc
Reacţiile faţă de această întâmplare nu au întârziat să apară.
Iată ce scrie Călin Bârcean, de la Pragu de Sus, care a participat la înmormântarea artistului Lăzărescu.
„Am ajuns la cimitir, puţin după ora 20. Urme de buldozer, pâmânt moale şi un grup mic de oameni, cu lumânări aprinse, în jurul gropii. Nu credeam că morţii pot fi îngropaţi noaptea! Nu mi-am imaginat vreodată că un legiuitor, un om cu putere de de­cizie, poate da o asemenea dispoziţie, să îngropi mortul noaptea! Pe măsură ce mă apropiam de mormânt, se desluşeau cântări bisericeşti, iar o lumină tare, albă, bătea dintr-o parte. M-am oprit mai retras, în stânga crucii, când tabloul devenise foarte clar: Liviu Lăzărescu, înmormântat la lumina farurilor de buldozer. Pictorul muzelor de la Mărtineşti, profesor ”Honoris Causa”, cetăţean de onoare, binecuvântat personal de Papa Francisc, zăcea într-un sicriu, deasupra gropii lui, luminat de un buldoexcavator, aşteptând să fie îngropat de urgenţă, ”până la ora 21”. Fiica lui, care pornise din Franţa, nu era acolo. Trebuia să ajungă a doua zi, la înmormântarea programată oficial”, scrie Călin Bârcean pe Facebook.

Ultimul “tablou” al unui mare artist
„Dar iată că totul a fost dat peste cap de o foaie de drum, un formular tip pe care scria că pacientul a fost infectat cu Sars-Cov2. Familia nu avea habar de aşa ceva, iar cauzele decesului au fost cu totul altele. În fine, nu are importanţă dacă a avut sau nu, dacă se ştia sau nu, ceea ce rămâne este modul în care am ajuns să ne îngropăm morţii! Ultimul tablou pe care, în acest caz, un mare pictor l-a lăsat pe pământ, sicriul lui, îngropat de urgenţă, la lumina farurilor de buldozer, fără ca toţi cei dragi ai lui să fi fost de faţă.
Am ezitat să scriu, am aşteptat să-mi treacă, dar mâhnirea mi-e tot acolo. Şi nu aş fi scris, dacă nu ar fi apărut povestea în presă. Nu aş fi scris, pen­tru că nu-mi doream ca încă o moarte a unui mare artist să fie legată de acel cuvânt, cu 19 în coadă! Acum, avem o echipă de ştiri în sat, care inves­tighează cazul. Vom fi la televizor! Vom răspunde despre cum ne îngropăm morţii.
Ieşirea din această lumea are o importanţă pentru cei rămaşi în ea. Ne încheiem socotelile, noi, cei rămaşi, cu cel care a fost. Plângem, con­tem­plăm, ne pregătim sufleteşte pentru a trece mai de­parte. E un reglaj spiritual care iată, ne-a fost con­fiscat legal. Respectul comunităţii, tot ce ai realizat tu în viaţa asta, dorinţa ta de a fi îngopat creştineşte alături de ai tăi, toate sunt brutal anulate de o adeverinţă de transport. Şi uite aşa, dezumanizarea celor vii nu se opreşte nici la îngroparea morţilor”, a scris artistul de la Pragu de Sus pe pagina sa de Facebook.
Pictorul Liviu Lăzărescu s-a născut în 1 aprilie 1934 în satul Mărtineşti. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, fiind elev de-al lui Corneliu Baba.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • PSD și AUR sunt de vină. Jos ciuma roșie. E clar că PSD-ul și AUR-ul trebuie să dispară ca să doarmă bine dulapul. Are Parlamentul și Guvernul său, totul e ok.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago