Pieton lovit de mașină în timp ce traversa autostrada
Un bărbat de 43 de ani din localitatea Pianu, județul Alba, a fost accidentat în această seară, în timp ce se afla pe autostrada A1. Din câte se pare, victima a sărit în grabă gardul și parapeții care împrejmuiesc autostrada pentru a o traversa și pentru a ajunge mai repede la o anumită destinație. În momentul în care se afla pe partea carosabilă a fost lovit de o mașină, lucru care era de așteptat din moment ce accesul pietonilor este interzis pe autostradă.
“Un echipaj de la SMURD Orăștie a intervenit în cazul bărbatului rănit pe autostradă, pe raza localității Pianu, din Alba, așa cum prevede protocolul de colaborare dintre județe, fiind cea mai apropiată bază în raport cu locul accidentului. Din datele furnizate de membrii echipajului medical ajuns la fața locului, bărbatul prezenta traumatisme la nivelul capului și mâinilor, dar era conștient și vorbea cu paramedicii. A fost transportat la Spitalul din Orăștie unde va fi supus unor investigații medicale mai amănunțite“, ne-a declarat căpitanul Bogdan Dănăiață, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. (Natalia Bumbac)