„Pietonala“ din Hunedoara are undã verde
Ieri a avut loc dezbaterea publică pentru aprobarea raportului informării şi consultării cetăţenilor privind proiectul de transformare a Bulevardului Corvin în centru pietonal. Se pare că, a doua încercare este cu noroc, şi investiţia mult discutată va deveni realitate.
Răspuns pentru fiecare întrebare
La sediul Primăriei Hunedoara au fost prezenţi la dezbaterea publică aproximativ 30 de cetăţeni. O parte dintre ei au luat cuvântul şi au adresat reprezentanţilor administraţiei locale toate întrebările la care nu aveau un răspuns concret.
„Au fost păreri pro şi contra pietonalei. Cred că cele contra au venit ca urmare a dezinformării. De aceea, am prezentat toate documentele necesare şi am răspuns tuturor întrebărilor, astfel încât oamenii să înţeleagă ce presupune proiectul de fapt. Spre exemplu, ne-au întrebat dacă avem sau nu aviz de la mediu şi le-am demonstrat cu documente că există. Au mai spus că din cunoştinţele lor, vor fi tăieri de copaci, lucru care nu este adevărat, nu va fi tăiat nici un copac din zonă. Au mai vrut să ştie dacă în proiect este cuprinsă şi intervenţia la faţada blocurilor, dar nu este cuprinsă în proiect. De asemenea, le-am prezentat schiţa cu proiectul, pentru a vedea cu exactitate cum urmează să arate Bulevardul Corvin. Acum trebuie să respectăm termenul legal de 30 de zile pentru menţinerea pe site, iar la şedinţa din ianuarie vom supune aprobării Consiliului local proiectul de hotărâre. Investiţia costă 10 milioane lei, însă transformarea bulevardului în pietonală nu acoperă toată această sumă. Proiectul mai presupune şi reabilitarea celor două cartiere din apropiere, refacerea aleilor şi a parcărilor“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara.
Cu acesti bani se pot face 200 de apartamente pentru tineri .