Piloţii hunedoreni au încheiat excelent sezonul de viteză în coastă
Ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă „Dunlop” 2017, „Trofeul Opel”, desfăşurat la Braşov, a fost una foarte bună pentru piloţii din judeţul Hunedoara. Cornel Gărdean, Marius Nopcea şi Călin Lazăr au avut prestaţii excelente, fiecare reuşind să urce pe podium.
Gărdean, locul 2 la grupa H
În clasamentul Open, Cornel Gărdean s-a situat pe locul 4 cu un timp de 4 minute, 41 de secunde şi 970 de miimi, fiind depăşit de Michele Esposito, Andrei Dumitrescu şi Lucian Răduţ. În clasamentul general Open al sezonului 2017, Cornel Gărdean a ocupat locul 7, în condiţiile în care a luat startul doar în cinci din cele opt etape ale acestui an. La Braşov, Gărdean a ocupat locul 2 atât la grupa H, cât şi la grupa H4, de fiecare dată în urma lui Lucian Răduţ. În clasamentele generale pe anul 2017 la aceste grupe, Cornel Gărdean a ocupat locul 6 la ambele categorii.
Nopcea, campion naţional
O performanţă deosebită a reuşit Marius Nopcea, driverul din Silvaşu de Sus. Deşi în clasamentul Open de la Braşov a ocupat locul 19, cu timpul de 5 minute, 17 secunde şi 253 de miimi, Nopcea a câştigat competiţia la grupa H1, întrecându-i pe Robert Barabaş şi Claudiu Vasilache, ceilalţi piloţi care au urcat pe podium. Mai mult, pilotul hunedorean a obţinut titlul de campion naţional la grupa H1, depăşindu-i pe Claudiu Vasilache şi Gabriel Stoian.
Lazăr, pe podium la grupa A2
În schimb, Călin Lazăr, un alt pilot din judeţ, a ocupat locul 36 în ierarhia Open, cu timpul de 5 minute, 40 de secunde şi 391 de miimi. Lazăr s-a clasat cu acest timp pe locul 6 la grupa A şi a urcat pe podium la grupa A2, ocupând poziţia a doua. Pilotul hunedorean a reuşit să urce pe podium şi în ierarhia generală a grupei A2, ocupând locul 3, după Daniel Oţil şi Gheorghe Horia Ioan. (Ovidiu Mănăstire)
Sursa foto: Bogdan Barabaş