Plângere penală pentru că refuză să negocieze contractul colectiv de muncã
Situaţia pare să se agraveze în cazul conflictului de muncă de la SC Doch Tech Industry SRL, adus în atenţia autorităţilor de liderul Sindicatului „Speranţa”, Constantin Stoica (foto). După nenumărate încercări de a obţine pentru angajaţii fabricii drepturile care li se cuvin, Constantin Stoica susţine că administratorii firmei cu pricina refuză în continuare să-şi îndeplinească obligaţiile, chiar dacă sunt somaţi prin decizii definitive ale instanţei. În consecinţă, liderul Sindicatului „Speranţa” s-a văzut nevoit să facă următorul pas, aşa cum prevede legislaţia acestui stat, depunând o plângere penală împotriva acestora pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.
Abuzuri tolerate de autorităţi?
„Nu vor să negocieze contractul colectiv de muncă, deşi a expirat din iunie 2015 şi există o hotărâre judecătorească definitivă prin care sunt obligaţi să facă acest lucru. (…) Mai există o altă hotărâre judecătorească prin care sunt obligaţi să pună la dispoziţia sindicatului documentele financiar-contabile ale firmei şi salariile tuturor angajaţilor şi alte plăţi care le fac către aceştia. Dar şi pe aceasta refuză să o respecte. Din aceste motive, sindicatul a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie, pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, în această cauză fiind începută urmărirea penală IN REM. Despre abuzurile de la SC Doch Tech Industry SRL am sesizat ITM Hunedoara, dar şi Prefectura Hunedoara. (…) În această societate se practică munca la negru. Avem declaraţii notariale ale oamenilor care au lucrat acolo, fără contract de muncă. De asemenea, Tribunalul Hunedoara, printr-o hotărâre judecătorească, a constatat că în contractul individual de muncă sunt introduse clauze abuzive, contrare legislaţiei în vigoare. De fiecare dată când am sesizat ITM Hunedoara, nu s-a luat nici o măsură pentru tragerea la răspundere a celor de la SC Doch Tech Industry SRL, pe motiv că sesizările nu s-au confirmat. Am solicitat Prefecturii Hunedoara convocarea unei şedinţe a Comisiei de Dialog Social din luna ianuarie, dar nici în acest caz nu am primit un răspuns. Abuzurile pe care aceşti patroni italieni le fac în România cu siguranţă nu ar fi fost tolerate de către statul italian. Nu li s-ar fi permis”, ne-a declarat Constantin Stoica.
Contactat pentru a ne da un punct de vedere vizavi de acuzele aduse de Nicolae Stoica, şeful ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, a afirmat că liderul Sindicatului „Speranţa” a urmat paşii legali. Acesta a mai spus că situaţia existentă acolo depăşeşte sferele de competenţă ale instituţiei pe care o conduce, din momentul în care a ajuns în atenţia organelor de cercetare penală.
Fiindu-i cunoscută situaţia de la SC Doch Tech Industry SRL Orăştie, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a afirmat că a convocat şedinţa Comisiei de Dialog Social pentru astăzi, 22 martie. Şedinţă la care reprezentanţii SC Doch Tech Industry SRL Orăştie au anunţat că nu pot participa deoarece nu au fost informaţi cu suficient timp înainte, aceştia cerând să fie anunţaţi cu minimum 15 zile înainte.