Maximilian Gânju
Încă un bloc de locuinţe din Valea Jiului a cedat din cauza greutăţii zăpezii, iar bucăţi din planşeul de la ultimul etaj au căzut pe casa scării. Nimeni nu a fost rănit, însă locatarii au tras o sperietură zdravănă. De această dată, este vorba de un imobil din centrul vechi al municipiului Vulcan, iar bucata care s-a desprins din planşeu şi a căzut în scara blocului putea răni serios câţiva locatari, care, chiar în acel moment, au trecut pe acolo.
Incidentul s-a petrecut miercuri seara şi putea fi evitat foarte uşor, spune primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. „Este vorba de un bloc de locuinţe cu două etaje, care se afla în reabilitare, după ce locatarii au câştigat un proiect cu finanţare externă. Nu mai este nici un pericol pentru ei, eu am trimis specialiştii primăriei la faţa locului pentru evaluare, a fost şi arhitectul, dar şi cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. De fapt, este vorba de o trecere făcută la ultimul etaj de către constructorul care se ocupa de reabilitare, care s-a înmuiat de la zăpada şi apa infiltrată şi a căzut. Trebuia să se asigure că nu se va întâmpla acest lucru încă de la început când s-au apucat de lucrare”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Imobilul în cauză este unul foarte vechi şi pentru reabilitarea lui, locatarii au câştigat un proiect în valoare de 163 de mii de dolari. Tot din cauza zăpezii, alte şase blocuri din localitatea Aninoasa au avut probleme la acoperişuri, iar locatarii au fost evacuaţi din locuinţe până la refacerea lor. Firma care se ocupă de reabilitarea blocului şi nu şi-a luat toate măsurile de siguranţă ar putea fi sancţionată contravenţional de către inspectorii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii Hunedoara.
Magdalena Șerban Fiecare conducere publică locală și-a schițat agenda pentru 2025. La Zam, lucrurile au…
Magdalena Șerban Când o comună mică se descurcă singură, fără să se plângă, ba mai…
Inițiativa de suspendare a lui Klaus Iohannis este susținută prin 161 de semnături de la…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva are în structură un departament destinat tratării…
Poli Iași și CSM Reșița vor fi gazde în barajele de departajare din Cupa României,…
Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…
View Comments
Ce nu se prabuseste in "municipiul" asta de la incredere,speranta si bun simt,pina la virful constructiilor.Te invit,domnule ziarist,sa iei niste imagini cu care poti soca cititorii,din zona fostelor spatii evreesti (vis-a-vis de scoala aia care a dat in icter :"Teodora Lucaciu".Administratia locala atit a putut face,desi treneaza situatia de ani de zile:sa interzica accesul in zona pietonala pe partea respectiva cu un cordon de restrictie.La cit sint de priceputi si bine intentionati,astept ziua cind vor inchide si circulatia rutiera.Asta in conditiile in care au la indemina legislatia necesara optimizarii aspectului arhitectonic si estetic al cladirilor.Dar,la noi depinde si in proprietatea cui sint:poate vreun contribuabil util in campania electorala,si-atunci cum naiba sa-l obligi pe ala sa-si reabiliteze macar fatadele expuse ale cladirilor ?