Totodată, din păcate, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018, creditele bugetare pentru acest program nu ajung nici măcar pentru a onora plăţile pentru două-trei judeţe. Mai mult decât atât, se înregistrează foarte multe întârzieri la contractare, fie din lipsa de experienţă a beneficiarilor, fie din cauza întocmirii şi aprobării unor documente esenţiale, care ţin de o decizie a organelor deliberative (PUZ-uri, PUG-uri, certificate şi autorizări de urbanism etc), dar şi de capacitatea redusă a aparatului administrativ al ministerului, mai ales pe componenta experţi evaluatori de proiecte.
În speranţa că aceste investiţii se vor realiza în perioada de timp asumată 2017-2020 şi că finanţarea bugetară va acoperi toate deconturile înaintate de beneficiari, am considerat util de ştiut şi l-am întrebat pe ministru, care este numărul de contracte încheiate cu beneficiarii selectaţi la nivelul judeţului Hunedoara, până la data de 20 februarie 2018, precum şi numărul de beneficiari care nu au transmis documentaţii complete până la această dată.
Un lucru important, aflat sub semnul incertitudinii, este reacţia autorităţii centrale atunci când beneficiarii vor reclama faptul că anumite costuri ale lucrărilor au crescut în perioada cuprinsă între depunerea proiectelor şi finalizarea acestora, ceea ce este de neevitat, luând în considerare că BNR a reţinut o inflaţie de peste 3% în anul 2017 şi de aproape 4% în 2018, ceea ce înseamnă că pentru unele lucrări care se vor finaliza în anul 2019-2020, costurile vor fi mai mari cu cel puţin 10%!
De asemenea, având în vedere că singura soluţie de asigurare a plăţilor către beneficiari va fi sporirea creditelor bugetare la prima rectificare bugetară, există riscul ca o eventuală nerealizare a ţintelor de încasări bugetare să afecteze plăţile către beneficiari în anul 2018, cu influenţe devastatoare asupra agenţilor economici care execută lucrările.
Eleonora-Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Tanti,ai îmbătrânit și greu înveți la vârsta asta.
Cum s ar zice,te ai plafonat.
Drum bun.
Harau Oancea Irimie cum mai va intitulati si calculati mergeti la la profesorul Munteanu