Plăteşte şi cheltuielile judiciare
Şoferul unui autocar Atlassib, care a adormit la volan şi a acroşat un camion staţionat pe banda de refugiu, s-a ales cu un an de închisoare cu suspendare, dar şi cu plata cheltuielilor judiciare, fiindcă şi-a recunoscut fapta.
„Instanţa Curţii de Apel Alba Iulia a păstrat condamnarea Judecătoriei Deva, de un an de închisoare cu suspendare, iar în plus, l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare”, a declarat purtătorul Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Munteanu. Din dosarul inculpatului a fost disjunsă latura civilă, Judecătoria Deva urmând să stabilească despăgubirea victimelor.
Emil Mateiu, din Timişoara, se îndrepta către Italia, iar la intrarea în Deva, din cauza oboselii, a adormit la volan şi a intrat cu autocarul pe banda de refugiu, unde a lovit un camion ce staţiona acolo. În urma impactului, 12 dintre călătorii aflaţi în autocar au ajuns la spital, printre care o fetiţă de trei ani, doi dintre aceştia fiind răniţi grav. (L. Goangă)