Categories: ComunitateFlash

Platforma pentru deşeuri de la Petroşani se deschide, cea de la Deva s-a umplut

Natalia Bumbac

Începând de mâine, 16 noiembrie, pe platforma provizorie de la Petroşani, construită de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, vor putea fi depozitate deşeurile colectate de la primăriile din Valea Jiului. În schimb, pe platforma provizorie de la Deva, deţinută de SC Salubritate SA, nu mai există loc pentru stocarea gunoaielor.
Cantitatea pentru care groapa provizorie de la Deva a fost autorizată de autorităţile de mediu, de 70.000 de tone, fiind aproape atinsă. Prin urmare, reprezentanţii SC Salubritate SA au cerut majorarea cantităţii de deşeuri care pot fi stocate şi ulterior relocate la deponeul ecologic de la Bârcea Mare. Răspunsul celor de la CJ Hunedoara este pozitiv, doar că gunoaiele nu vor mai putea fi depozitate gratuit la deponeul ecologic, aşa cum se va întâmpla cu cele 70.000 de tone stocate până în acest moment.
„De miercuri, va fi funcţional deponeul provizoriu de la Petroşani şi tot de miercuri vom continua transportul deşeurilor la platforma de la Deva, care va fi extinsă. Deşeurile nu vor putea fi depozitate gratuit la deponeul de la Bârcea, costul pentru depozitarea unei tone fiind cel de 42,2 lei pe tonă, prevăzut în caietul de sarcini pentru darea în administrare a deponeului ecologic. Nu se mai acordă gratuitate pentru acest lucru. Va exista o procedură prin care primăriile vor crea un provizion pentru deşeurile pe care le transportă acum la platforma de la Deva şi pentru situaţia în care aceste cantităţi vor fi relocate la deponeul de la Bârcea Mare. Tariful pentru serviciul de salubritate perceput de la cetăţeni nu va creşte odată cu luarea acestor măsuri”, a subliniat Mircea Bobora, vicepreşedinte al CJ Hunedoara. Acesta a mai afirmat că darea în administrare a deponeului ecologic de la Bârcea Mare către o societate de salubritate a unei primării este în analiză, decizia în acest sens urmând să se ia la începutul anului viitor.
Problema lipsei spaţiilor de depozitare a deşeurilor a apărut după ce licitaţia pentru desemnarea operatorului deponeului ecologic de la Bârcea Mare a fost întârziată, iar vechile gropi de depozitare a gunoaielor au fost închise.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

24 de ore ago