Plecată de la domiciliu
În data de 30 martie, în jurul orei 21:45, Poliţia Municipiului Orăştie a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 44 de ani, din Orăştie, că, în aceeaşi zi, în jurul orei 20:00, fiica sa, Ana-Maria- Elena Amarine, de 21 ani, (foto), a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit.
Persoana plecată voluntar are următoarele semnalmente: aproximativ 1,60 metri înălţime, 45 kg., păr negru, faţă ovală şi era îmbrăcată cu pantaloni tip colant, de culoare neagră, tricou de culoare galbenă, geacă îmblănită, de culoare verde, iar în picioare purta pantofi sport de culoare albă. Din primele investigaţii, poliţiştii au stabilit că tânăra a mai fost plecată voluntar de la domiciliu.
Ca urmare a sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activităţi investigative şi de căutare, în vederea depistării tinerei, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale. Poliţiştii continuă activităţile necesare depistării celei în cauză şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.