PLR a început sã se organizeze în judeţ

  Sorina Popa

Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi-a înfiinţat organizaţie şi în judeţul nostru. Pentru a-şi informa cititorii despre situaţia organizaţiei judeţene a Partidului Liberal Reformator, şi planurile de viitor ale liberalilor-reformatori hunedoreni, am avut un scurt dialog cu Adrian Peiu (foto), preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Hunedoara.  

– Domnule Adrian Peiu, aţi pus umărul la constituirea organizaţiei judeţene Hunedoara a PLR. Câţi membri aveţi până în prezent? Şi pe cine primiţi în partid? Aveţi vreo interdicţie pentru anumiţi membri?
– Deocamdată, suntem aproape 200 de membri PLR în judeţ. Suntem la început şi suntem hotărâţi să nu ne oprim foarte curând. Listele noastre sunt deschise pentru oricine crede în ideile liberale şi le promovează. Suntem singurul partid liberal din România, recunoscut de ALDE. În judeţul Hunedoara s-a constituit Biroul Judeţean al PLR, format din 11 membri. În final, vom avea organizaţii în fiecare localitate a judeţului.
– De ce credeţi că veţi avea succes şi se vor înscrie multe persoane în noul partid, care are tot doctrină liberală? Asta având în vedere că Partidul Naţional Liberal este încă bine situat în judeţ.
– Fiindcă noi suntem liberali autentici. De aceea suntem recunoscuţi de ALDE. Şi fiindcă am înţeles şi suntem de acord că trebuie să facem o politică nouă, adresată cetăţenilor. Asta e clar. Trebuie promovate ideile şi valorile liberale. De aceea, sunt sigur că vom avea succes. Ne-am înfiinţat ca să schimbăm faţa politicianului. La noi e loc şi pentru cei care nu au făcut politică până acum. Ne vrem o voce nouă, prin care să fie reprezentanţi şi cei care nu au mai făcut politică. Să vă dau un exemplu. Toată ţara ştie de mănăstirea Prislop. Dar câţi ştiu că aceasta se află în judeţul Hunedoara? Asta, din cauză că aceia care au condus judeţul nu s-au sinchisit să promoveze valorile Hunedoarei. Acest lucru vrem să-l schimbăm. Valorile judeţului nu au fost promovate. Există şi situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara.
– Puteţi face ceva pentru salvarea Complexului? Aveţi ministrul de resort, care este de la PLR.
– Este clar că situaţia nu e roză la CEH. De aceea, trebuie cât mai repede posibil, ca politicul să ia labele de pe CEH. Partidul nostru nu are nici o persoană în conducerea acestei societăţi. De aceea, am propus un plan pentru 10 ani, pentru redresarea CEH. Propunem ca fiecare partid să-şi desemneze un specialist şi să se facă un comitet de salvare a CEH. Şi, indiferent cine va conduce Complexul, planul să meargă mai departe.
– Aşteptaţi vizita preşedintelui Tăriceanu în judeţ?
– Da, preşedintele nostru va veni curând în judeţ. Vom lansa proiectul politic în judeţul Hunedoara. Membrii noştri sprijină toate proiectele care sunt pentru oameni, indiferent de cine la propune.
– Vă pregătiţi pentru viitoarele alegeri locale. Ce procent speraţi să obţineţi în judeţ?
– Pentru alegerile locale viitoare ne-am propus un scor de 10-15 la sută în judeţ.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dan Amadeo Lazarescu se intoarce in mormant. A mai fost unu care se pretindea liberal si a format Partidul Socialist Liberal. A sfarsit lamentabil, Dumnezeu sa-l ierte, istoria nu-i va aloca nici macar un rand. Despre Tariceanu, pupincuristul lui Ponta, nici atat, mai ales ca se lauda cu un partid care de fapt nu exista. Ma intreb ce structura poate avea un partid care nu exista. Ma mai intreb, daca Ponta va ajunge la Beciul Domnesc, Tariceanu se va duce dupa el pentru linsul de rigoare? Doamne ajuta, despre morti numai de bine !

  • Domnule Bozdog , mare liberal ce esti, atunci cand fiul tau a fost sustinut de USL pentru primaria Simeria , a fost bun Ponta?. Dar cand USL l-a sustinut pentru postul de director ITM, el fiind de fapt un slugoi de-al fostului mare primar JURA, la fel, a fost bun Ponta?. In rest despre tine, absolut nimic. Esti zeroooo!!!

  • Domnule Hatzegan, pentru inceput va apreciez "curajul" de a comenta sub pseudonim, dar slugoi esti tu si o dovedesti din plin, la fel ca Tariceanu, pupincuristu lui Ponta, primul plagiator si mincinos din fruntea guvernului. Acum te intreb, cat de cinstiti au fost Ponta si Nistor cand au actionat marlaneste, in cadrul USL, cu candidatura lui Risteiu la primaria Simeria? Dar ce ma mir, la PSD este o practica, tot la fel procedand si cu Crin. Cat despre mine, ma mandresc ca sunt "mare liberal", tu in afara de "mare slugoi" nu stiu cu ce te poti mandri. Daca ai sange in instalatie posteaza cu numele tau, altfel caracterul si curajul tau sunt la genunchiul broastei. Daca ai curaj, poate ne spui si in solda cui esti si daca este cazul si ce grade ai, spre buna informare a populatiei, se apropie alegerile si este cazul sa fim bine informati.....!!!!!

  • De ce te accelerezi asa "mare liberal" , tata de slugoi?.Nu ai raspuns , a fost bun Ponta cand erati in USL?.A fost bun USL-ul cand i-a dat o paine nemeritata de mancare , slugoiului tau de fiu?. Apropo, tu dupa o viata de om, ce ai reusit ?.Nimic, la fel zero, doar teorii. Pune-ti dracului dintii si lasa tu politica!!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago