Categories: ActualitateFlash

Plutonierul major Alin Marian nu renunţă la pasiunea sa

Jandarmul hunedorean, cunoscut crescător şi antrenor de câini campioni, iese la pensie

 

Adriana Năstase
După 26 de ani în slujba Jandarmeriei Hune­dorene, Alin Marian (foto), crescător şi antrenor de câini care au cucerit numeroase titluri de cam­pioni la concursuri chinologice, se pensionează, anunţă cei de la Inspectoratul Judeţean de Jan­darmi Hunedoara.
„Să trăiţi! Sunt Alin Marian, subofiţer operativ la pază. Deţin singurul câine ciobănesc german din România care este calificat să participe la com­petiţii internaţionale de profil, la categoria „Campion”.
Aşa l-am cunoscut în vara anului 2007 pe plu­to­nierul major Alin Marian. Cuvintele spuse cu atâta ho­tărâre mi-au atras atenţia şi am docu­men­tat su­biectul. Rezultatul a fost peste aşteptări: am cu­nos­cut un om cu mare ambiţie, care a pus pa­siune şi multă muncă în creşterea şi pregătirea cio­bă­neş­tilor germani. A fost un autodidact, a cărui nevoie de cunoaştere a depăşit graniţele ţării şi a început să se consulte cu specialişti din alte ţări europene.
Din acel moment, performanţele obţinute de plutonierul major de jandarmi Alin Marian cu exem­plarele de ciobănesc german la concursurile chinologice aveau să urmeze imaginea Jan­dar­meriei Hunedorene. A fost o simbioză între cali­tatea de militar a jandarmului şi titlurile obţinute, care, în mediul economic ar fi similar cu crearea unui „brand”.
Astăzi, după 13 ani, a sosit momentul în care am auzit de la acelaşi om: „Voi face o schimbare! De azi trec în rezervă! Mă voi dedica în exclusivitate pregătirii ciobăneştilor germani. Îmi doresc să devin arbitru internaţional, ceea ce ar fi o mare realizare pentru mine, în plan personal, dar şi o performanţă la nivel naţional.”
Marian Alin şi-a început cariera militară în urmă cu peste 26 de ani. A activitat în structuri de ordine publică şi de pază şi protecţie instituţională, iar pentru o perioadă de aproape 4 ani a îndeplinit funcţia de şef de post de jandarmi.
A fost un exemplu de disciplină şi seriozitate în îndeplinirea serviciului pentru colegii mai tineri, însă, ceea ce la făcut cunoscut la nivel naţional a fost palmaresul la concursurile chinologice unde câini săi au obţinut titluri de Campion Naţional (Bucureşti – 2010), Vicecampion Mondial Bratislava – Slovacia 2009, Vicecampion European (Zagreb-Croatia 2007), Campion naţional „România cum laudae” .
Nu a uitat nici un moment că, participând la competiţii internaţionale, reprezintă România şi a avut permanent pe podium tricolorul. La final de carieră, cu aceleaşi cuvinte apăsate nu a uitat să menţioneze „voi rămâne în continuare jandarm, ceea ce am reuşit a fost cu sprijinul colegilor şi a instituţiei. Jandarmeria face parte din viaţa mea, aici m-am format şi am aplicat abilităţile dobândite în autopregătirea mea”.
La final, dar la început de nou drum, noi, jan­darmii în activitate, îţi transmitem cu drag: Multă sănătate, multe bucurii şi o pensie cât mai înde­lungată!
PS: La motto-ul tău: FRUMUSEŢE, CURAJ ŞI LOIALITATE, îţi recomandăm să adaugi şi cuvântul MUNCĂ, poate chiar „multă muncă” pentru că numai aşa ai obţinut performaţă., au scris colegii lui Alin Marian pe pagina de Facebook a IJJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

7 ore ago

ANUNŢ

o săptămână ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

o săptămână ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago